Echipamente medicale performante de peste jumătate de mil. de dolari: Centrul Perinatal Bălți, dotat cu utilaje medicale

Echipamente medicale de ultimă generație, în valoare de peste 500 de mii de dolari, au fost donate centrului perinatal din cadrul Spitalului Clinic Bălți. Utilajele medicale moderne au fost procurate de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) cu sprijinul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Foto: msmps.gov.md

La ceremonia de donare, care a avut loc astăzi, 12 octombrie, au participat înalți oficiali ai UNFPA – Secretarul General Adjunct al ONU, directorul Executiv Adjunct al UNFPA, Ib Peterson și directoarea Regională a Biroului UNFPA pentru Europa de Est și Asia Centrală, Florence Bauer.

Sălile centrului perinatal – de operație, naștere, postoperatorii, etc au fost dotate cu dispozitive medicale, precum monitoare de ritm cardiac fetal, aspiratoare chirurgicale, sterilizatoare, unități de electrochirurgie, ventilatoare neonatale. La fel, centrul a fost echipat cu mobilier medical: paturi, dulapuri, mese, etc.

Datorită echipamentelor primite, în cadrul centrului sunt acordate servicii medicale calitative femeilor din Republica Moldova și celor refugiate din Ucraina. Menționăm că, Centrul Perinatal Bălți a fost inaugurat recent, cu suportul financiar al Ministerului Sănătății.

În total, UNFPA cu sprijinul Guvernului SUA va dota cu echipamente medicale performante nouă instituții medicale din țară.


Pub