VIDEO Echipament care salvează vieți! Maternitatea din Bălți va oferi cele mai bune servicii medicale din nordul țării

12 Oct. 2022, 18:03
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Oct. 2022, 18:03 // Actual //  MD Bani

La maternitatea din Bălți, femeile vor naște în condiții de confort și siguranță, după investiții colosale realizate atât în modernizarea instituției, cât și în dotarea ei cu echipament de ultimă generație. Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), cu suportul Guvernului Statelor Unite ale Americii, a donat echipament în valoare de 520 de mii de dolari. Grație acestei investiții, au fost dotate secțiile de naștere, terapie intensivă, secțiile de ginecologie, sălile de operație și saloanele post-operatorii.

Pe data de 12 octombrie 2022 a avut loc evenimentul de inaugurare a maternității dotate și renovate, zi în care deja peste 30 de femei au adus pe această lume noi vieți.

„Chiar astăzi ni s-a comunicat că au avut loc 33 de nașteri în acest spital. Cu alte cuvinte 33 de minuni s-au produs doar în ziua de azi. Și acest lucru se încadrează foarte mult în ceea ce oferă și face UNFPA în Moldova. De la începutul acestui război UNFPA a avansat eforturile sale împreună cu eforturile altor parteneri pentru a consolida sistemul național de sănătate publică și pentru a asigura că atât femeile din republica Moldova, cât și femeile refugiate din Ucraina pot să obțină servicii de calitate  înaltă, servicii neîntrerupte anume în domeniul nașterilor, pentru nou-născuți și în domeniul sănătății reproductive”, declară secretarul General Adjunct ONU și Directorul Executiv Adjunct UNFPA, Ib Petersen.

 

„Noi am efectuat cu suportul bugetului de stat reparația centrului perinatal și de asemenea am asigurat cu echipamente, dar cele mai multe echipamente a oferit UNFPA. Sunt echipamente foarte importante pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale, a salva viața micilor nou-născuți și a mamei”, a precizat ministra Sănătății Republicii Moldova, Ala Nemerenco.

„ Dotarea centrului perinatal cu echipament medical performant este încă un pas valoros în consolidarea sistemului de asistență în sănătatea reproductivă. Maternitatea din Bălți este una din cele 9 instituții, medicale care vor fi modernizate din fondul ONU pentru populație cu suportul financiar al Guvernului SUA. Apreciem și vă mulțumim pentru sprijinul permanent și substanțial acordat de-a lungul anilor cetățenilor din Republica Moldova.  Cu 20 de ani în urmă din cauza acestor condiții riscăm să îmi pierd viața și nu doar a mea, dar și a fetiței pe care o așteptam. O experiență tristă, care a fost trăită de foarte multe femei. Sper foarte mult ca aceste experiențe să rămână doar în trecut”, a povestit deputata Liliana Grosu. 

„UNFPA continuă să acorde tot sprijinul Republicii Moldova pentru a asigura servicii de sănătate reproductivă și sexuală gratuite, care sunt oferite și vor fi oferite atât femeilor din Republica Moldova, cât și femeilor refugiate din Ucraina. Iar azi UNFPA cu toată mândria oferă acest ajutor din partea partenerilor împreună cu donatorii. Azi noi am început livrarea acestui echipament de ultimă generație la 7 centre perinatale și 2 spitale centralizate din Republica Moldova”, mai spune  secretarul General Adjunct ONU și Directorul Executiv Adjunct UNFPA, Ib Petersen. 

Astfel, cu suportul guvernului Statelor Unite, mii de femei vor naște în siguranță și vor avea acces la servicii ginecologice de calitate. În municipiul Bălți, anual, se nasc peste 2500 de copii.

Acest eveniment de dotare este primul din ciclul dotărilor ce reprezintă saltul cuantic în serviciile de medicină reproductivă de calitate pentru viitoarele mame și femei.

Pe parcursul următoarelor 2 luni, UNFPA va echipa complet 22 de săli de naștere și 14 săli de operație, care vor asigura nașteri în siguranță pentru peste 15 mii de copii.

Nou-născuții aflați în condiții critice vor fi salvați datorită echipamentelor moderne care vor fi instalate în unitățile de terapie intensivă a șapte spitale.

Paisprezece săli de operație vor fi complet modernizate. O nouă sală pentru operații ginecologice va fi dotată în Institutul Oncologic Chișinău și va reduce în jumătate timpul de așteptare pentru operațiile oncologice feminine.

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 17:14 // Actual //  Lupu Eduard

În urma apariției imaginilor în presă cu o casă construită pe acoperișul unui bloc de locuit, Pretura sectorului Centru aduce următoarele precizări. Conform informațiilor furnizate de autoritățile locale, casa respectivă a fost construită în anul 2016.

În ceea ce privește construcția ilegală, autoritatea publică locală a sesizat Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică încă din anul 2020. Inspectoratul este responsabil de verificarea legalității și a disciplinei în construcții.

Deși autoritățile locale au sesizat problema, conform prevederilor legale, nu pot întocmi procese-verbale contravenționale pentru astfel de situații, deoarece construcția anexelor, balcoanelor, copertinelor sau transformarea acoperișurilor care afectează aspectul arhitectural al blocurilor locative intră sub incidența competenței Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției.

În acest context, examinarea și gestionarea cazului sunt de competența Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției, care vor lua măsurile necesare în conformitate cu legea.

Imaginea cu casa construită pe un bloc de locuit din Capitală u fost distribuite pe internet.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău