Artiștii și tinerii profesioniști sunt invitați să participe la un concurs de artă murală “Schimbarea prin artă”

AVI Moldova, cu susținerea Kaufland Moldova, lansează campania “Schimbarea prin Artă” care are drept scop promovarea tinerelor talente printr-o serie de lucrări murale.

Primul pas spre schimbare este recunoașterea și informarea. Sub umbrela „Implicarea face Diferența” AVI Moldova cu suportul Kaufland Moldova vine cu o oportunitate și invită tinerii artiști pentru realizarea unei lucrări murale cu tematica protecției mediului.

Artiștii și tinerii profesioniști sunt invitați să participe la un concurs de artă murală “SCHIMBAREA PRIN ARTĂ”.

Concursul va avea loc în perioada 11 – 25 octombrie, iar lucrările se vor depune prin acest formular. În final vor fi selectate 3 lucrări câștigătoarei, care vor fi realizate pe unul din pereții interiori ai viitorului magazin Kaufland de pe str. Kiev 7. Aceste picturi vor fi vizualizate în viitorul apropiat de către mii de trecători și cumpărători.

În procesul de pictare, tinerii vor beneficia de ghidarea și suportul unui pictor profesionist, care a realizat mai multe lucrări murale în Chișinău, precum: peretele de pe strada 31 August în stilul unui covor național, podul de la Telecentru și alte lucrări ce pot fi întâlnite în oraș.

Detaliile și regulile concursului le puteți găsi aici.

Obiectivele generale a inițiativei:

  • Promovarea tinerilor artiști;
  • Susținerea schimbului de experiență dintre artiști;
  • Sporirea implicării comunității artistice;
  • Creșterea gradului de conștientizare a problemelor de mediu în rândul societății;
  • Motivarea locuitorilor orașului de a face o schimbare în modul de viață, spre un trai mai prietenos mediului.

Încurajăm toate instituțiile de învățământ cu profil artistic, centrele de creație și centrele pentru copii și adolescenți să se alăture acestei inițiative și să participe în cadrul concursului.

În anul 2021, AVI Moldova în parteneriat cu Kaufland Moldova au lansat cu succes prima ediție a proiectului  “Implicare prin reciclare”. În cadrul acestuia a avut loc concursul “3R Talents” la care au participat sute de copii cu lucrările sale, iar școlile finaliste au primit caiete din hârtie reciclată cu desenul câștigătorului pe copertă. Anul acesta echipa revine cu ediția a II-a pentru orașele: Chișinău, Ungheni și Orhei. Și de această dată sunt invitați să participe elevii și copii de la 6 la 16 ani cu lucrările sale pentru susținerea unui mod de viață mai sustenabil.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.