„Să cumperi vecinii mai întâi, apoi casă. Aceasta este maxima zilei de azi, dragi prieteni. Și n-am uitat să vă doresc tuturor o săptămână frumoasă și putere de muncă, dragi prieteni.”
Așa sună un clip postat pe TikTok de Varvara Timuță, bibliotecara din Sărata Veche. Are 13,5 mii de urmăritori cărora le povestește zilnic despre viața din bibliotecă, locuri frumoase de prin țară și câte o rețetă de colțunași sau zeamă.
Femeia are peste 50 de ani, părul blond, răvășit, care îi încadrează perfect chipul zâmbitor. Petrece mai toată ziua în clădirea cu două etaje, care a adăpostit casa de cultură, oficiul poștal, biblioteca, atelierul de meșteșugărit, sala de fitness și încă niște săli în proces de renovare.
E vineri, ora 9:30. Varvara Timuță trece cu pași mari curtea Casei de Cultură, inspiră adânc și își mută geaca de pe o mână pe alta. Este o zi mult prea caldă, comparativ cu cele anterioare. Pălmuiește de câteva ori buzunarul drept, să se asigure că nu și-a uitat telefonul acasă. Urcă scările și se oprește în fața ușii de lemn pe care o deschide zilnic, deja de 12 ani. „Vă spun drept, nici nu am observat cum au trecut.”
„Să stau și să aștept?”
Până-n 2010, Varvara Timuță a fost directoarea casei de cultură, mereu energică, responsabilă să anime viața din sat și să cheme localnicii la repetiții și concerte. Apoi, a devenit bibliotecară. „Mi se părea că nu este nimic mai monoton și plictisitor ca asta… Să stai și să aștepți să vină oamenii să citească?”
Își prinde geaca de cuierul din dreapta mesei. Răsfoiește prin registrul vizitatorilor, mai stropește florile de pe pervaz. Au rămas 20 de minute până începe ziua de muncă. Primii care au să treacă pragul bibliotecii vor fi bătrânii – matinali și curioși să descopere cartea pe care nu au citit-o. Va mai schimba o vorbă cu cei de la casa de cultură și cu femeia care face curat. Cea din urmă încă se mai uimește de ziua în care a văzut cum oamenii veneau la bibliotecă, după cărți, deși afară ploua ca din găleată.
După amiază, încăperea mică se va umple cu elevi. Unii se vor grăbi să ocupe locurile din fața celor trei calculatoare. Alții vor scoate la imprimantă informația necesară din enciclopedii, iar Varvara se va așeza la o măsuță din colț cu Andrei, elev din clasa a II-a. Va continua să citească cu el, fără grabă, pe silabe, povestea „Ilieș Mălăieș”. „Băiatul nu poate citi. Nimeni nu stă cu el să citească, nici părinții, nici învățătorii, care au vreo 35 de copii în clasă. Așa că fac eu asta. Zi de zi avansăm”, constată bibliotecara.
Uneori, Andrei vine la bibliotecă, dar încearcă să se piardă printre cei care stau grămadă la calculatoare. „Dar eu îi zic: «Andrei, te-am văzut. Hai la treabă…». Lucrez cu el până văd că a obosit, apoi îi dau pace”, râde ea, lăsând într-o parte cartea pe care a „bandajat-o” de mai multe ori cu lipici și adeziv.
Varvara de pe TikTok
Spiritul de om al creației nu a luat niciun pui de somn. Varvara Timuță și-a deschis un cont pe youtube „Povești cu Varvara”.
De anul trecut, bibliotecara are și un cont pe TikTok, timp în care a reușit să adune 13500 de urmăritori. „În săptămâna de Paște, cei de la primărie m-au rugat să fac un filmuleț în timp ce gătesc pască. Nepoata mi-a arătat cum să o fac pe TikTok. Mi-a plăcut atât de mult, că am filmat și tot filmat… Am multe video-uri și chiar s-au adunat și niște bănuți pe aici”, spune cu entuziasm Varvara.
Cu mișcări lejere, butonează ecranul telefonului. Deschide aplicația, răsfoiește prin ea, ne arată cum poți să faci un live și ne spune să nu uităm să o urmărim (recomandare și pentru cei care citesc acum materialul🙂).
„În fiecare seară sunt pe internet și fac chiar și battle-uri… Iar acolo sus în colț este cufărul și oamenii apasă și mai aruncă cu cenți și euro. În iunie aveam doar 8 euro strânși, iar acum sunt vreo 85… Internetul uneori mă dă de gol, este mai lent, dar mă înțeleg eu cu el”, râde bibliotecara.
Cu video noi o găsiți pe TikTok și în fiecare dimineață, când publică maxima zilei. Apoi, mai filmează cum gătește, strânge floarea soarelui, fierbe porumb, vorbește despre femeile puternice, vizitează localități și îl provoacă cu întrebări pe soț. Râde de fiecare dată când îi vede expresia obosită de energia ei și răspunsurile pe care i le aruncă.
„Iată aici mă pornesc cu Gheorghiță al meu la Bunica Fest…”, explică ea. Telefonul îi sună tare în palmă. „Măi Gheorghiță, am să te fac vedetă… Ce te-ai face fără mine”, râde cu poftă în telefon și stinge când intră primul vizitator al bibliotecii.
„Stăteam flămândă toată ziua”
Până în 1990, în satul Sărata Veche, Fălești, erau două biblioteci. Ulterior, acestea au fost comasate și mutate în casa de cultură, la etajul doi. „Am ajutat atunci la cărat cărțile. Dar să-mi fi spus cineva că am să lucrez cândva la bibliotecă, nu l-aș fi crezut”, spune Varvara.
În februarie, peste 20 de ani, s-a așezat la masa de bibliotecară. Era atât de frig, încât simțea că-i îngheață oasele. „Mă linișteam că am să lucrez puțin dimineața. La pauza de masă am să merg acasă și am să deschid biblioteca spre seară…”, își amintește ea. Însă, realitatea a fost altfel. Primele săptămâni a stat flămândă toată ziua, pentru că nu-și lua mâncare de acasă. Copiii veneau direct de la școală și stăteau până seara târziu, până-i anunța că e timpul să închidă.
Biblioteca din sat are peste 400 de abonați. În mare parte, aceștia sunt copii și adolescenți și doar 60 dintre ei – adulți.
| Potrivit Biroului Național de Statistică, în 2021, în Republica Moldova erau 2632 de biblioteci, cu 42 mai puține decât în 2019. Numărul anual de utilizatori activi în 2021 era de peste 1 mln de persoane. |
„Cărțile cu autograf nu se dau”
În spatele mesei, lângă geamul mare, se bronzează un dulap de lemn jerpelit. „Burta” umflată îi este cu greu strânsă de un lacăt mic prins cu două sârme. În dulap, Varvara păstrează cele „mai bunișoare cărți”.
Acolo o strânge la dos și pe una dintre preferatele ei – „Stalin mi-a furat copilăria” de Boris Vasiliev. I-a plăcut atât de mult această carte-document despre perioada deportărilor și a trădărilor, încât în fiecare seară îi povestea soțului despre ea. „Nu știam că și Gheorghiță o citește, în timp ce eu eram la bibliotecă. Dar mă lăsa să-i povestesc, că știe cât de mult îmi place treaba asta”, râde cu poftă.
Într-o zi, a ajuns și la casa autorului. S-a echipat cu un colac mare și un covor cu chipul lui Ștefan cel Mare. „Era ziua lui de naștere. Dl. Vasiliev era atât de emoționat, că plângea de bucurie. Ne-a spus că eram primii lui fani”, își amintește bibliotecara.
Autorul le-a oferit o carte cu autograf. „Așa de fericită eram”, adaugă femeia și suspină prelung unui gând. A dat cartea pentru câteva zile unui bătrân din sat. „Era un cititor bun și am zis că nu are să fie nimic dacă i-o dau… Dar la scurt timp acesta a murit. Cine știe dacă a reușit să o mai citească… Iar nepoții lui nu o găsesc nicăieri”, spune ea, trecându-și degetele peste coperta cărții, gândindu-se la volumul ei rătăcit undeva prin casa bătrânului. „Cărțile cu autograf nu se dau la străini…”, șoptește ea mai mult pentru sine.
„Detective, dați-mi detective”
În timp ce copiii din Sărata Veche preferă poveștile, adolescenții – romane de dragoste, persoanele în etate din sat caută detectivele sau cărțile istorice. „Bătrânii vin aici, se așază, răsfoiesc cărțile, umblă printre rafturi. Ei mai greu aleg cărțile. Au când… Ghea Ion este la pensie și îi place să citească despre Siberia, dar și ficțiunea îi place. Urcă pe motocicletă și vine la noi cu torba. Nu stă nicio clipă locului… Of, am unul aici, în mahală, numai detective vrea. «Detective, detective dați-mi detective!» – îmi tot zice când trec pe lângă casa lui. Dar nici nu mai am atâtea detective cât de repede le citește el”, povestește repede Varvara.
Tempoul frazelor pe care le înșiră este atât de mare, încât cu greu îi poți ține pasul. Se grăbește. Urmează să vină vizitatorii și trebuie să fie liniște, pentru că sala de lectură, sala de calculatoare și sala de împrumutat cărți – sunt toate în aceeași încăpere cu patru pereți văruiți. „Sunt biblioteci care au sala de lectură aparte. Am văzut în alte sate, dar aici totul e grămadă. Îi mai țuțuiesc eu, dar fără copii tot e urât. Dacă ei vin, înseamnă că noi mai avem de lucru. Lasă să vină”, spune ea.
La vecini le mai duce cărți și acasă. „Vecina mea, fostă medică de familie din sat, îmi spune ce autor să–i aduc data următoare. Anul trecut i-am adus-o pe Agatha Christie. I-a plăcut așa de mult că mi-a mai cerut, dar și soțului i-a dat să citească.” Medica de familie și fosta bibliotecară sunt „cele mai bune cititoare” ale bibliotecii din sat. „Au citit cam tot ce găsești pe aici”, spune Varvara.
Colecția de cărți din bibliotecă este completată în fiecare an. Sunt cărți donate, dar și cele pe care le cumpără Varvara cu cei 3000 de lei oferiți de la primărie. „Eu măcar cumpăr cărți în fiecare an, dar am o prietenă în Frumușica, ea nu a văzut o carte nouă de vreo cinci ani”, constată ea.
Răsfoiește cu atenție una dintre cele mai populare și vechi cărți din bibliotecă – „Cântătoarele din mărăcini” de Colleen McCullough, scrisă în alfabetul chirilic. „A fost de atâtea ori reparată de mine și de fosta bibliotecară, cu adeziv, scoci, cusută și lipită, dar oamenii tot vin și o cer să o citească”, spune cu încântare Varvara.
| Potrivit unui studiu statistic din 2019 cu privire la sistemul național de biblioteci din Moldova, problema bibliotecilor din Republica Moldova este că doar 40% din colecțiile de cărți sunt în limba română, cu grafie latină.
Deși Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) recomandă bibliotecilor să-și înnoiască colecțiile de cărți o dată la zece ani, în Republica Moldova aceste înnoiri complete se fac în 90 de ani. |
Ce mai poți face la bibliotecă
„Șefii de la Minister ne-au spus că bibliotecile iau altă direcție. Nu mai putem lucra doar cu cartea și cu calculatorul. Trebuie să oferim și alte servicii prin care să atragem utilizatorii și să le dezvoltăm abilitățile de muncă”, spune Varvara Timuță. Astfel, a făcut origami cu copiii. Tot în bibliotecă a adus un cuptor electric și a făcut colăcei, a împletit coșuri și păpuși din pănuși, face și ore de religie.
„Anul acesta am adus pentru copii cărți cu discuri, unde sunt cursuri întregi de engleză și cursuri cum să folosești singur calculatorul fără profesor. Dar mă gândesc să o chem pe învățătoarea de engleză, să vadă dacă pronunțăm corect cuvintele”, spune femeia, cu un entuziasm de copil.
Cu toate acestea, Varvara se întristează când își amintește cum auzea pe unii spunând că multe bibliotecare dorm cu capul pe masă și primesc salariu pentru asta. „Dar în condițiile în care primăria nu le oferă nimic, credeți-mă nu le este lor chiar somn. Sunt sate unde nu se încălzește, nu sunt copii și nu ai pe cine aduce să citească o carte”, constată ea.
