Explozie de prețuri la pompă: Motorina se scumpește cu jumătate de leu. Cât va costa mâine benzina

Șoferii vor scoate mâine mai mulți bani din buzunare pentru carburanți. Litrul de benzină va costa cu 24 de bani mai mult, iar cel de motorină cu 49 de bani mai mult.

Foto: UNIMEDIA

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată o creștere tot mai pronunțată a cotațiilor la carburanți, care la sfârșitul săptămânii precedente au ajuns la un nivel de circa 920 $/tona la benzină și de 1220 $/tona la motorină.

În intervalul ultimelor 14 zile utilizat de către ANRE la calcularea prețurilor maximale, cotațiile Platts s-au majorat cu 16 % la benzină și cu 31% la motorină, creșterea reprezentând circa 125 $/tona la benzină și 290 $/tona la motorină.

Menționăm că piața petrolieră este puternic influențată de volatilitatea fără precedent a cotațiilor la carburanți, generată de starea de instabilitate generală pe continentul european. În același timp, mecanismul de plafonare a prețurilor aplicat în prezent de ANRE menține un nivel relativ mai mic al prețurilor comparativ cu alte state din regiune.

Prin urmare, pentru ziua de mâine, 11.10.2022, prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard sunt stabilite la nivelul de:

24,81 lei/litru - pentru benzina COR 95 (+ 24 bani);
26,87 lei/litru - pentru motorina standard (+49 bani).

ANRE asigură consumatorii finali de corectitudinea prețurilor maximale de comercializare a produselor petroliere principale de tip standard și reiterează faptul că mecanismul actual de formare a prețurilor generează prețuri corecte și transparente, care reflectă fidel atât tendințele de creștere a cotațiilor internaționale, cât și cele de scădere.


Pub