Se închide sau nu spațiul aerian: Ce decizii a luat AAC, după o ședință de urgență, convocată din cauza celor 3 rachete care au survolat cerul RM
Autoritatea Aeronautică Civilă în colaborare cu Ministerul Apărării a convocat în regim de urgență ședința Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian, în contextul survolării spațiului aerian al Republicii Moldova de către 3 rachete.
Foto: captură video
„În cadrul ședinței au fost examinate și evaluate riscurile de siguranță și securitate pentru aeronavele civile ce operează în spațiul aerian național, fiind adoptate o serie de decizii ce vor asigura diminuarea riscurilor la adresa aeronavelor civile ce efectuează zboruri spre și dinspre Aeroportul Internațional Chișinău.

Totodată, reiteram că Autoritatea Aeronautică Civilă în comun cu Ministerul Apărării și structurile responsabile din țara, monitorizează atent situația și vor interveni cu noi restricții, dacă va fi cazul”, se arată în notă/

Ministerul Apărării a anunțat recent că structurile specializate ale instituției de apărare au identificat trei ținte aeriene care au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.

Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, a dispus convocarea de urgență a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, pentru a solicita explicații părții ruse în legătură cu lansarea a 3 rachete de croazieră de pe navele militare ruse amplasate în Marea Neagră și care au tranzitat teritoriul țării noastre în regiunea satului Cobasna și a municipiului Soroca.


Pub