(foto) PSRM, la o masă cu membrii Congresului Civic: „Nu putem permite monopolizarea activității opoziției sau a protestelor”

Astăzi au avut loc primele consultări între Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și partidul Congresul Civic, reprezentate de Vlad Batrîncea și Mark Tkaciuk.

Foto: socialistii.md

„Părțile au avut discuții foarte serioase pe întreg spectrul de probleme strategice și tactice și că „foarte curând consecințele acestor consultări vor fi vizibile în practică”, a menționat Mark Tkaciuk.

Fostul deputat al comuniștilor a subliniat că o astfel de situație este inacceptabilă, că „trebuie să găsim soluții sănătoase, puncte comune care să permită tuturor oamenilor normali să se unească și nu doar pe flancul stâng. Dar trebuie să începem acest proces cu forțele care se consideră de stânga, adică pledează pentru statalitatea moldovenească, independența moldovenească, echitatea socială, internaționalism".

Pe finalul întrevederii, liderul „Congresului Civic”, Mark Tkaciuk a remarcat că în țară are loc un proces „extrem de negativ și catastrofal”: pe de o parte, distrugerea totală a economiei și a sferei sociale, iar pe de altă parte vedem „o guvernare absolut impotentă și inactivă care folosind războiul din statul vecin ca paravan, practic distruge propria țară.”

Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a remarcat că situația catastrofală din țară dictează astăzi necesitatea de a uni toate forțele politice sănătoase, care pot oferi o alternativă pentru Republica Moldova. Această nevoie de consolidare a eforturilor este resimțită acut pe flancul stâng, având în vedere urgența elaborării planurilor anticriză și a celor mai bune soluții pentru țara noastră.

„Nu putem permite cuiva să monopolizeze atât protestele, cât și activitatea opoziției. Și, în același timp, înțelegem că acțiunile opoziției trebuie să răspundă așteptărilor cetățenilor. Vorbim despre o opoziție sănătoasă, de înaltă calitate care va întreprinde acțiuni clare, înțelese și acceptate de cetățeni. Suntem încrezători că avem capacitatea de a ne uni eforturile în interesul Republicii Moldova și al cetățenilor săi”, a spus Vlad Batrîncea.


 


Pub