#diez angajează! Avem pentru tine experiență, salarii la timp și multă flexibilitate

diez1

Redacția #diez își extinde echipa! Căutăm oameni pasionați de scris, dar și persoane care iubesc să filmeze și să editeze materiale video. Dacă ești interesat(ă) de aceste poziții și ai vrea să activezi la cel mai citit site de știri pentru tineri din țară, atunci te invităm să descoperi oportunitățile de angajare pe care le oferim.

Toate pozițiile vacante sunt pentru un regim de muncă full-time, dar nu te grăbi să te descurajezi! Dacă ești student sau studentă, nu este o problemă, ba din contra, te încurajăm să vii la noi! Noi îți vom face un orar de lucru flexibil, te vom susține să înveți, să crești și să visezi să faci lucruri mari.

Reporter(ă) pe varianta română #diez

Ce așteptări avem de la tine:
# să dedici opt ore pe zi pentru a lucra cu noi;
# să-ți placă actualitatea și să vrei să o urmărești intens zilnic;
# să îți placă să scrii și să fii gata să lucrezi într-un tempo alert;
# să fii dornic(ă) să înveți zilnic și să-ți îmbunătățești abilitățile împreună cu noi.

Căutăm o persoană care:
# cunoaște limba română, inclusiv gramatica ei (limbile rusă și engleză sunt un avantaj, la fel ca oricare altă limbă străină);
# este la curent cu actualitatea locală, dar și internațională;
# este disponibilă să lucreze de la oficiu;
# cunoaște domeniul jurnalismului (experiența de lucru sau studiile în jurnalism constituie un avantaj).

Ce putem noi să-ți oferim:
# orar flexibil de lucru pentru a-ți putea continua studiile, dacă e cazul;
# te angajăm oficial, cu un contract de muncă avantajos pentru tine;
# salariul va veni în fiecare lună pe card, complet și mereu la timp;
# un mediu de lucru liber, creativ, în care vei fi încurajat(ă) să înveți și să crești constant.

Dacă ești interesat(ă), scrie-ne la [email protected] cu subiectul mesajului „Vreau să fiu parte a echipei #diez”, unde vei atașa o scrisoare de intenție, dar și CV-ul actualizat.

Reporter(ă) pe varianta rusă #diez

Din anul 2017, echipa #diez are și versiunea rusă a site-ului. Acolo nu doar reproducem conținutul de pe versiunea română, ci încercăm să acoperim subiecte și istorii despre comunități care ne lipsesc pe partea de română, iar pentru a face acest lucru avem nevoie de încă un coleg sau o colegă. Cea mai importantă cerință este desigur cunoașterea foarte bună a limbilor rusă și română, iar mai multe detalii te invităm să citești aici.

Dacă ești interesat(ă), scrie-ne la [email protected] cu subiectul mesajului „Vreau să fiu parte a echipei #diez”, unde vei atașa o scrisoare de intenție, dar și CV-ul actualizat.

Operator (operatoare)/editor(ă) video

Ce așteptări avem de la tine:
# să dedici opt ore pe zi pentru a lucra cu noi;
# să fii gata să lucrezi din oficiu și pe teren;
# să fii gata să lucrezi într-un tempo alert;
# să fii dornic(ă) să înveți zilnic și să-ți îmbunătățești abilitățile împreună cu noi.

Ce ar trebui să știi deja:
# cum se realizează o filmare;
# cum se editează/prelucrează un videoclip;
# să lucrezi în echipă.

Ce putem noi să-ți oferim:
# orar flexibil de lucru pentru a-ți putea continua studiile, dacă e cazul;
# te angajăm oficial, cu un contract de muncă avantajos pentru tine;
# salariul va veni în fiecare lună pe card, complet și mereu la timp;
# un mediu de lucru liber, creativ, în care vei fi încurajat(ă) să înveți și să crești constant.

Dacă ești interesat(ă), scrie-ne la [email protected] cu subiectul mesajului „Vreau să fiu parte a echipei #diez”, unde vei atașa o scrisoare de intenție, dar și CV-ul actualizat.

Nu avem o perioadă determinată pentru angajare. Îndată ce vom găsi candidatul sau candidata potrivit(ă), vom încheia contractul de muncă. Așa că îți sugerăm să ne trimiți dosarul cât mai curând!

Taguri: #oportunitati
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente