(video) Podul care leagă Crimeea de Rusia a fost aruncat în aer. O mașină-capcană ar fi explodat, iar un tren-cisternă a luat foc

Un incendiu uriaș a izbucnit pe podul peste Strâmtoarea Kerci, care face legătura între Rusia și peninsula Crimeea, pe care Vladimir Putin a anexat-o în 2014, scrie digi24.ro.

Foto: digi24.ro

Incendiul de pe podul care leagă peninsula Crimeea de Rusia continentală ar fi fost provocat de explozia unei maşini-capcană, fiind afectată porţiunea rutieră a podului, susţine Comitetul naţional antiterorist rus, citat de agenţiile de presă ruse.

„Astăzi la ora locală 06:07 (03:07 GMT) pe partea rutieră a podului Crimeii a avut loc explozia unei maşini-capcană care a antrenat incendierea a şapte cisterne feroviare ce se îndreptau spre Crimeea", a indicat Comitetul, citat de Agerpres.

Autorităţile ruse în domeniul drumurilor au indicat pe site-ul lor că traficul pe pod este „întrerupt temporar". Cauzele incendiului „sunt pe cale să fie stabilite", potrivit Căilor ferate din Crimeea.


Presa ucraineană scrie că flăcările au afectat calea ferată, unde o cisternă care transporta combustibil a luat foc. Mai multe explozii puternice s-ar fi auzit în zorii zilei înainte de izbucnirea incendiului. Au fost atât de puternice încât casele aflate la câțiva kilometri s-au zdruncinat

Podul peste strâmtoarea Kerci este un obiectiv important în războiul purtat de Rusia în Ucraina. Este principala cale de aprovizionare a armatei lui Putin în sudul țării invadate, pe acolo sunt transportați militari, tehnică militară și muniție.

Portalul independent rusesc ZonaMedia transmite că porţiunea destinată traficului auto s-ar fi prăbuşit parţial în apă.

Arcadele podului, pe sub care trec navele prin strâmtoarea Kerci, dinspre Marea Neagră în Marea Azov, nu ar fi fost avariate.

Traficul pe podul peste strâmtoarea Kerci a fost oprit, iar autorităţile se pregătesc să lanseze transportul cu feribotul, a declarat pentru TASS un consilier al şefului administraţiei din Crimeea, Oleg Kriucikov.




Pub