(video/foto) „Путин Убийца”. Ambasada Rusiei la Chișinău, vandalizată noaptea trecută: Un bărbat a scris cu vopsea pe poartă, a aruncat petarde și a urcat pe gard

Sediul Ambasadei Federației Ruse în Moldova, de pe bulevardul Ștefan cel Mare, a fost ținta unui act de vandalism, noaptea trecută, în jurul orei 22:50. În direcția instituției s-au aruncat petarde, iar pe poartă a fost scris „Путин Убийца” (tr: Putin – ucigaș).

Foto: t.me/stop_russian_agression

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, originar din Federația Rusă, a comis mai multe acte huliganice în apropierea ambasadei ruse.

Acesta a vandalizat poarta ambasadei cu graffiti, a lansat focuri de artificii în apropierea clădirii și a agățat pe o rangă metalică o bucată de stofă albastră cu alb. La somațiile angajaților IGC, individul s-a opus, ulterior acesta a fost coborât de pe gardul ambasadei, a fost încătușat și reținut.


Pentru faptele comise, bărbatul a fost arestat pentru 72 ore și este cercetat penal pentru huliganism", se arată într-un comunicat al politției.


Ieri, Vladimir Putin a împlinit 70 de ani. În context, profesorul Mark Galeotti a enumerat șapte momente-cheie care au marcat existența liderului de la Kremlin.

Totodată, fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un mesaj de felicitare pentru Putin, cu prilejul aniversării. „Cu mult respect și din toată inima îl felicit cu această ocazie și îi doresc multă sănătate, longevitate și prosperitate”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.


Pub