image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Poliția se declară neputincioasă în fața dezmățului protestatarilor PP „Șor”

Poliția Republicii Moldova informează că protestele din perimetrul Președinție-Parlament s-au desfășurat cu o mulțime de încălcări în ultimele săptămâni și cere repetat implicarea autorităților. Totodată, Poliția pasează responsabilitatea către subdiviziunile Administrației Publice Locale.

„În ultimele trei săptămâni, Poliția a fost sesizată/s-a autosesizat având în proces de documentare o cauză penală pentru amenințarea sau violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere și înregistrate 40 de proceduri contravenționale care se referă la nesubordonare, huliganism (urinat, fumat, vomitat, consum de alcool în loc public), ultragierea angajaților forțelor de ordine, prezența persoanelor cu antecedente penale în rândul protestatarilor, încălcarea legislației cu privire la protecția specială a copiilor aflați în situație de risc, blocarea intenționată a carosabilului, limitarea accesului presei și agresarea jurnaliștilor în timpul activității de mediatizare a evenimentelor etc”, se spune într-un comunicat al Poliției.

Instituția precizează că a remis Primăriei Chișinău 6 sesizări cu informații cumulative despre toate încălcările admise în spațiul public, fiind punctate numeroase abateri admise și solicitând modificarea programului de întruniri sau, după caz, sistarea acestora.

Poliția a mai cerut Administrației Publice Locale să intervină și să nu admită asemenea nereguli.

„Or, anume subdiviziunile APL-ului (Salubritatea, Spațiile Verzi, etc) sunt responsabile direct de păstrarea unui mediu curat în capitală, inclusiv la așa gen de evenimente. Responsabilă de buna organizare a evenimentelor este Administrația Publică Locală, constatându-se în acest sens lipsa totală de implicare și intervenție”, se mai spune în comunicat.

Poliția Republicii Moldova mai amintește că pe 30 septembrie s-a adresat cu o cerere prealabilă Primăriei mun. Chișinău cu solicitarea de sistare a acestui tip de întruniri, la care Primăria nu a reacționat. Pe 4 octombrie, Poliția s-a adresat în instanța de judecată cu solicitarea obligării APL să suspende aceste întruniri.

Noutăţile partenerilor

comentarii: