(foto) „Facturile lor ne electrocutează!”: Flashmob în fața Președinției, organizat de Partidul Șor

„Facturile lor ne electrocutează!”. Aceasta a fost tema unui nou flashmob, organizat astăzi în fața Președinției de membri și simpatizanți ai Partidului „Șor”. Ei au adus bannere cu imagini ale demnitarilor „electrocutați și cu fețe nedumerite”.

Foto: partidulsor.md

Acțiunea a fost organizată în contextul deciziei de miercuri a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică privind majorarea cu mai mult de un leu a tarifului pentru compania de stat „Energocom”. În aceeași zi, cel mai mare furnizor de electricitate - „Premier Energy”, a solicitat majorarea tarifului pentru consumatorii casnici.

Consilierul fracțiunii parlamentare a Partidului „Șor”, Iurie Cuznețov, a declarat că incompetența și acțiunile antipopulare ale guvernării i-au determinat pe oameni să iasă în stradă, pentru a-și apăra drepturile constituționale, inclusiv dreptul la viață.

„Potrivit Constituției - Legea Fundamentală a țării, statul este obligat să-i asigure cetățeanului condiții pentru un trai decent, să-i asigure sănătatea lui și familiei lui. La noi se întâmplă însă invers – prețurile cresc în fiecare zi și noi nu mai avem din ce să supraviețuim”, a specificat Iurie Cuznețov.

La rândul său, unul dintre liderii protestului din fața Parlamentului și Președinției, Roman Nicoară, i-a acuzat pe guvernanți de cinism în raport cu poporul. „De când a venit această guvernare, președintele Maia Sandu, avem scumpiri pe bandă rulantă. Vedem asta la magazin, la spital, la farmacie, peste tot. Deputații milionari de la guvernare nu simt povara facturilor. Pentru ei nu e o problemă câteva mii de lei în plus. Clădirile Președinției și Parlamentului sunt în permanență cu luminile aprinse și climatizoarele pornite, iar pe noi ne obligă să revenim la lampa cu gaz”, a mai menționat Roman Nicoară.

Manifestanții au scandat „Demisia!” și au anunțat un nou flashmob pentru vineri. La acțiune urmează să participe fermieri din mai multe raioane.





Pub