(video) „Sunt cu voi”. Dodon cu mesaj de susținere pentru PSRM: Trebuie să protestăm împotriva acestei guvernări antisociale

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un mesaj pentru colegii săi din Partidul Socialiștilor. Acesta i-a îndemnat „să nu cedeze în fața niciunei insinuări”. „Da, eu am afirmat și consider în continuare că trebuie să protestăm împotriva acestei guvernări. Voi decideți când să organizați protestele astfel încât efectul pentru cetățeni să fie maximal. Oamenii așteaptă ca noi să reacționăm la toate nelegiuirile comise de acest guvern antisocial”, a menționat ex-președintele țării.

Foto: UNIMEDIA
„Îi îndemn pe colegii mei din Partidul Socialiștilor să nu cedeze în fața niciunei insinuări. Eu susțin întreaga echipă a PSRM și în mod special pe Vlad Batrîncea. Consider că el, în calitate de conducător al partidului, la această etapă face tot ce îi stă în puteri pentru a sprijini partidul și echipa.

Da, eu am afirmat și consider în continuare că trebuie să protestăm împotriva acestei guvernări. Voi decideți când să organizați protestele astfel încât efectul pentru cetățeni să fie maximal. Oamenii așteaptă ca noi să reacționăm la toate nelegiuirile comise de acest guvern antisocial. De 11 ani, mai multe personaje tot așteaptă ca PSRM să se destrame. Nu aşteptați. Partidul Socialiștilor va rezista și va deveni și mai puternic! Le doresc colegilor mei perseverență și putere. Sunt cu voi!”, a spus Dodon.



Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, susține că Socialiștii nu se alătură la protestele Partidului Șor împotriva guvernării PAS din motiv că „sunt măsurile anunțate de un anumit partid politic”. „Noi considerăm că în situația din Republica Moldova este nevoie de o agendă națională, de un protest național”, a spus acesta. Totodată, Batrîncea a anunțat în ce relație sunt cu Partidul Comuniștilor.


Pub