120 de mii de moldoveni au sărbătorit, timp de două zile, Ziua Vinului, iar vinăriile au vândut turiștilor peste 8000 de sticle cu licoare

După doi ani de pauză, Ziua Națională a Vinului a revenit în Piața Marii Adunări Naționale cu sloganul „Vinul Meu aduce pace, ura-n dragoste preface”. Timp de 2 zile, peste 120.000 de vizitatori, amicii vinului, turiști locali și străini au avut ocazia să descopere vinurile de calitate, „terroir”-ul regiunilor cu Indicație Geografică Protejată (IGP), să cunoască oamenii care muncesc zilnic în această industrie.

Foto: Ziua Vinului

Datele statistice mai arată că, în semn de înaltă apreciere a tradițiilor și calității excelente a vinurilor din Republica Moldova, aproape fiecare vizitator a plecat acasă cu cel puțin o sticlă de vin cumpărată de la producătorii autohtoni, care au raportat vânzarea a peste 108.000 butelii de vin

Vinificatorii reuniți sub brandul „Vinul Moldovei” - la Ziua Națională a Vinului 2022

86 de producători autohtoni de vinuri și divinuri, inclusiv 36 producători mici, s-au reunit, în premieră, într-un concept de standuri unificate. Spre degustare și vânzare au fost propuse peste 4.000 de tipuri de produse vitivinicole de calitate: vinuri seci, vinuri spumante, cu/fără Indicație Geografică Protejată, vinuri obținute din struguri cultivați în viticultura ecologică, divinuri și rachiuri de origine vitivinicolă. În total, au fost consumate 108.000 de sticle, dintre care 20.000 sticle au fost oferite pentru degustare și peste 108.000 spre vânzare.

39.000 degustări în baza Carnetul degustătorului

Pentru a promova consumul moderat de vin, au fost puse în vânzare vouchere care au putut fi schimbate pe Carnetul degustătorului, însoțit de un pahar ecologic din tritan. Acesta a oferit degustări de la 86 de vinării (participante la ofertă), 11 degustări de vinuri și degustarea unui Vin Favorit.

Vizitatorii celei de-a XXI-a ediții

Ziua Naționala a Vinului are un considerabil potențial turistic și oferă oportunități unice de promovare a identității naționale, tradițiilor și obiceiurilor milenare ale poporului nostru în producerea vinului. Pentru a participa la eveniment, numeroși turiști străini au venit din 15 țări ale lumii, dintre care SUA, România, Ucraina, China, Japonia, Turcia, Franța, Germania, Italia, Polonia, Slovacia, Marea Britanie, Cehia, Letonia etc.

Standul Vinul Moldovei – gazda delegațiilor oficiale

Delegația oficială în frunte cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, Prim-ministra, Natalia Gavriliță, Președintele Parlamentului, Igor Grosu și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, alături de oaspeții din SUA, România, au luat parte la deschiderea oficială a evenimentului. Oaspeții de rang înalt și profesioniștii din domeniu au avut ocazia să degusteze vinurile premiante la Concursului Național „Vinul Moldovei”, la pop-ul ONVV – stand instalat în Piața Marii Adunări Naționale, pentru a populariza brandul de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie.”

Tururi vinicole

10.000 de vizitatori, inclusiv turiști străini, au ales să călătotească pe Drumul Vinului și au mers în tururi vinicole inedite, la cele peste 20 de vinării cu facilități turistice din țară. Astfel, 8000 de sticle de vin au fost vândute iubitorilor de vinuri de calitate direct de la vinărie.

300 de absolvenți ai „Școlii Vinului”

Masterclass-urile de la „Școala Vinului”, organizate în Piața Marii Adunării Naționale, au fost frecventate de 300 de persoane. Pe parcursul celor două zile au avut loc 10 ateliere la „Școala Vinului”, iar experți în vinificație și somelieri autorizați, au împărtășit secretele unei degustări corecte, reguli de asociere a vinurilor cu bucatele. De asemenea, pentru a promova consumul moderat și responsabil de vin, a funcționat un stand special cu etiloteste, unde peste 1 500 de participanți și-au măsurat concentrația de alcool în aerul expirat, limita fiind de 0,15 mg/l.

Program artistic bogat și divers

Timp de două zile, programul cultural-artistic din centrul Chișinăului a fost asigurat de peste 100 de artiști și a inclus spectacole de dans, concerte cu orchestrele de muzică populară ale colectivelor etno-folclorice din municipiul Chișinău și din cele 3 regiuni vitivinicole ale Moldovei (IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă”). Recitaluri au oferit formațiile Zdob și Zdub cu frații Advahov, Pasha Parfeni, Surorile Osoianu, Ansamblul Ștefan Vodă și Vali Boghean band.

Cea de-a XXI-a ediție a Zilei Naționale a Vinului a fost organizată de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), cu suportul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și USAID Moldova.


Pub