Rămâne Robu în fruntea Procuraturii? Grosu: Nu mă apuc să discut ce vrea dumnealui. Mingea e în terenul CSP

Interimatul funcției la Procuratura Generală a expirat, iar Dumitru Robu a anunțat public că-și dorește să rămână în fruntea instituției. Decizia însă îi revine Consiliului Superior al Procurorilor, după ce majoritatea PAS din Parlament a modificat legea.

Foto: Dumitru Robu

„Mingea e pe terenul CSP, ei trebuie să se întrunească. Legea a fost votată în lectura a doua, va fi promulgată. CSP va lua o decizie fie că merge pe selectarea altui procuror sau pe o altă soluție. Politicul aici nu are nicio treabă.

Că Robu intenționează să rămână încă un termen, CSP va decide, sunt mai mulți membri acolo.

Nu mă apuc să discut ce vrea domnul Robu, că noi toți avem acest gust amar că nu avem rezultate pe dosare de rezonanță, unele lucruri s-au tergiversat, altele chiar s-au făcut prost. La CSS se discută nu dosarele, dar problemele, iată adresările către țările unde se ascund unii s-au făcut prost. Toate acestea se reiau.

Avem această nemulțumire justificată că lucrurile nu merg cu viteza cu care ne-am dori”, a declarat Igor Grosu, președintele Parlamentului, la Cabinetul din Umbră de la JurnalTV.

Mandatul de Procuror General interimar al lui Dumitru Robu a expirat pe 5 octombrie 2022. Eduard Bulat, adjunctul responsabil de domeniul urmăririi penale urmează să substituie atribuțiile Procurorului General, până la o altă decizie.

Între timp, Procurorul General suspendat Alexandr Stoianoglo încă nu a fost demis, iar PAS a schimbat astăzi legea ca să poată prelungi interimatul funcției de șef PG până la finalizarea cauzei penale pe numele acestuia.


Pub