image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Ultima oră: Starea de urgență în R. Moldova, prelungită; Care sunt amenințările principale la adresa securității țării

Starea de urgență în Republica Moldova va fi prelungită cu încă două luni, începând cu 7 octombrie. Hotărârea a fost aprobată de cabinetul de miniștri, în baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale. Documentul urmează a fi prezentat spre aprobare Parlamentului.

„Necesitatea prelungirii stării de urgență este determinată de riscurile și amenințările persistente ce vizează securitatea națională, precum și aprovizionarea R. Moldova cu resurse energetice pentru perioada rece a anului. Evoluțiile de ultimă oră a situației din regiune generează vulnerabilități la adresa securității R. Moldova. Printre amenințările principale cu care se poate confrunta țara în perioada imediat următoare sunt limitarea sau chiar sistarea resurselor energetice, creșterea exponențială a prețurilor la aceste resurse, extinderea zonelor afectate de război către hotarele RM, aplicarea armelor nucleare cu efect regional și global, dar și sporirea fluxului de refugiați ca urmare a escaladării acțiunilor militare din Ucraina, instalării perioadei reci, dar și urmare a mobilizării parțiale anunțate de Federația Rusă, care ar putea spori esențial numărul de persoane în căutarea unui adăpost în R. Moldova, creându-se astfel amenințări reale în adresa securității la frontieră”, a declarat ministra de Interne, Ana Revenco.

Vicepremierul Andrei Spânu a menționat, în context, că autoritățile trebuie să aibă posibilitatea să ia decizii rapide în cazul în care criza energetică se va aprofunda.

„Am discutat și la CSE, situația din sectorul energetic după 1 octombrie nu s-a îmbunătățit, dimpotrivă. Și pe piața gazelor și energiei electrice avem o situație incertă și trebuie să fim pregătiți ca să putem lua decizii rapide”, a punctat Spânu.

Decizia a fost aprobată de miniștri, urmând să fie transmisă Parlamentului.

Noutăţile partenerilor

comentarii: