Euro se prăbușește, dolarul crește. Ce facem cu economiile? Sfaturi de la Viorel Gîrbu

Deși euro a scăzut la cel jos nivel din ultimii opt ani, economistul Viorel Gîrbu recomandă moldovenilor să nu se grăbească să schimbe valuta europeană, ba din contra. „Cei care dețin euro să nu se grăbească să-i schimbe, dar să schimbe dolari, eventual dacă au nevoie de lei să acopere consumul curent, iar euro să-i lase deoparte”, a declarat Gîrbu la Puterea a Patra de la N4.

Foto: UNIMEDIA

„Dacă cetățenii moldoveni dețin economii în lei, sfaturile sunt speculative pentru că lucrurile se pot schimba mult în perioade foarte scurte. Cred că sunt riscuri mari de depreciere a monedei naționale în perioada următoare, mai ales în perioada rece, când trebuie să achităm sume mari pentru resurse energetică, dar știm că Banca Națională este pregătită pentru astfel de situații. În plus, riscurile depind de contextul internațional.

Cei care dețin euro să nu se grăbească să-i schimbe, iar cei care dețin și dolari e bine să schimbe dolari, eventual dacă au nevoie de lei să acopere consumul curent, iar euro să-i lase deoparte. E bine să fie diversificat modul de a ține economiile.

Încă nu există un mesaj clar al Băncii Centrale Europene în susținerea euro. Dar dacă Banca Centrală Europeană va veni cu determinare de a susține moneda unică europeană, atunci euro ar putea să crească. Există premise să credem că va exista o reacție și decizii care vin să sprijine moneda euro”, a declarat Gîrbu.

Euro a ajuns astăzi la cel mai scăzut nivel din ultimii 8 ani, iar pentru moldovenii care primesc remitențe în această valută depreciere este una dramatică. Ceea ce cumpărau cu 100 de euro, acum îi va costa 150.


Pub