image
Sursa foto: Profimedia

Roger Federer: ”Nu voi uita niciodată ce a făcut Rafael Nadal pentru mine”

Elvețianul Roger Federer (41 de ani) a acordat un interviu în presa de peste Ocean în care a rememorat evenimentele dinainte de Laver Cup, unde și-a anunțat retragerea din activitate.

Chiar dacă a avut probleme medicale, Roger Federer a strâns din dinți pentru a mai juca o dată tenis alături de marele său rival, Rafael Nadal, la Laver Cup, competiție ce a avut loc loc la Londra, în urmă cu aproximativ o săptămână.

Roger Federer a recunoscut că a purtat o discuție cu Rafael Nadal înaintea turneului de la Laver Cup, iar reacția spaniolului l-a determinat să facă tot posibilul pentru a fi prezent și apt de joc la Londra, la un nivel cât mai competitiv.

”L-am sunat pe Nadal după US Open, l-am așteptat să termine turneul pentru a-i spune despre retragerea mea. Și am vrut să-i spun înainte de a-și face planuri pentru Laver Cup. I-am spus că sunt pregătit 50% dau 60%-40% pentru a juca la dublu și i-am zis:`Uite, te țin la curent`. Rafa mi-a spus: `Voi face tot posibilul să fiu acolo cu tine`. Și ăsta a fost un lucru incredibil pentru mine. Asta mi-a arătat cât de mult însemnăm unul pentru celălalt și cât ne respectăm reciproc.

Cred că a fost o poveste frumoasă și incredibilă pentru noi, pentru sport, pentru tenis, în care am demonstrat că putem coexista într-o rivalitate dură, să ieșim în față și să arătăm că este doar tenis. Este asupru și brutal uneori, dar este corect. Și poți să fii de cealaltă parte și să vezi o rivalitate amicală fantastică. Totul s-a terminat mai bine decât mi-aș fi imaginat vreodată. A fost un efort incredibil din partea lui Rafa și noi voi uita niciodată ce a făcut pentru mine la Londra”, a declarat Roger Federer pentru New York Times.

Andy Murray (35 de ani, 47 ATP), prezent la Laver Cup, a spus că Roger Federer ar trebui să fie căpitanul echipei Europei, după ce legendarul Bjorn Borg (66 de ani) se va retrage din această fucție.

”Sunt sigur că Roger va rămâne implicat în eveniment şi poate într-o zi va fi căpitanul echipei. E grozav pe margine. Se uită mult la tenis, iubeşte jocul. Cred că pentru foştii jucători care ajung antrenori este important să fii la curent şi să cunoşti multe despre jucători. Ştii să studiezi meciuri şi alte chestii pentru a înţelege jucătorii. Nu ştiu dacă va face asta, dar sper să rămână în tenis. Da, ar fi grozav pentru tenis, dacă poate sta puţin prin preajmă”, a spus Andy Murray, potrivit France24.

Bjorn Borg a anunțat că se va retrage din funcția de căpitan al echipei Europei după ediția din 2023 a Laver Cup, care se va desfășura la Vancouver.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: