image
Sursa foto: BBC

Putin va semna vineri tratatele de anexare a teritoriilor ucrainene la Rusia

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, va semna vineri tratatele privind anexarea la Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, a anunţat joi Kremlinul, transmit agenţiile de presă internaţionale, notează Agerpres.

„Ceremonia de semnare va avea loc mâine (vineri - n.r.)'', a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică. Peskov a adăugat că ceremonia va avea loc în Sala Sfântul Gheorghe din Marele Palat al Kremlinului la ora locală 15:00 (12:00 GMT), potrivit EFE.

Vor fi semnate acorduri „cu toate cele patru teritorii care au organizat referendumuri şi au făcut solicitări corespunzătoare părţii ruse'', a precizat Peskov.

Peskov a mai anunţat că Putin va susţine tot vineri un amplu discurs'', după ceremonia de semnare a tratatelor de anexare şi se va întâlni cu administratorii regiunilor ucrainene numiţi de Moscova, conform AFP.

Liderii celor patru regiuni separatiste controlate de Rusia în Ucraina s-au deplasat încă de miercuri seară la Moscova pentru această ceremonie, după referendumurile ilegale organizate de Rusia în Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, considerate adevărate "simulacre" de Kiev şi Occident.

Decizia lui Putin de a încorpora în teritoriul Rusiei cele patru regiuni ale Ucrainei înseamnă că Moscova va anexa zone ample din estul şi sudul ţării vecine, reprezentând circa 15% din întregul teritoriu ucrainean, notează Reuters.

Noutăţile partenerilor

comentarii: