Ce faci de Ziua Vinului? Vino la Château Purcari!

purcari
Foto: PURCARI

Ziua Națională a Vinului este o sărbătoare prin care Republica Moldova își deschide ușile pentru toți cei care sunt îndrăgostiți de vinurile moldovenești. Pe 1 și 2 octombrie, Château Purcari te invită în inima podgoriilor sale, în raionul Ștefan Vodă, dar și în Piața Marii Adunări Naționale, la standul Purcari, ca să celebrăm împreună emblema neamului nostru – VINUL. 

Dacă îți dorești să simți pulsul Vinului moldovenesc în centrul capitalei și să descoperi istoria și gustul vinurilor de la Château Purcari, o poți face începând cu ora 11.00 în PMAN. O să-i găsești ușor, după aromele care au nuanțe de fructe dulci – prune coapte și smochine sau după notele subtile de dulceață de trandafiri și iasomie. Sunt doar unele din indiciile după care poți să găsești și să te îndrăgostești de vinurile Purcari. 

Dar, dacă vrei să evadezi din oraș și să petreci Ziua Națională a Vinului într-un format mai deosebit – ești așteptat(ă) la Château Purcari.

Celebrele vinuri de Purcari, plantațiile de viță-de-vie din care iau naștere cele mai valoroase, apreciate și medaliate vinuri din Europa de Est, oamenii frumoși care și-au dedicat viața pentru această vocație, locurile pitorești te așteaptă să le cunoști sau să le revezi. 

De Ziua Vinului, la Château a fost pregătit un program special, pe gustul fiecărui iubitor de vin:
# ghizii de la vinărie vor fi bucuroși să te conducă prin istoria Château Purcari, oferindu-ți oportunitatea să deguști vinuri remarcabile (11.00-19.00);
# În zona Gourmet poți gusta din deliciile culinare, preparate din produsele crescute în grădinile Château-ului (11.00-19.00);
# a fost pregătit o zonă cu activități tematice interactive, pentru toate vârstele, pe care ești invitat(ă) să le descoperi (11.00-19.00);
# au fost amenajate mai multe zone foto, pentru ca să poți păstra amintirea acestei zile frumoase (13.00 -16.00);
# și pentru că vinurile de Purcari nu pot fi savurate fără o muzică pe măsură, a fost pregătit un program musical, având-o ca invitată specială pe Geta Burlacu (13.00-16.00);
# pe lângă toate acestea, la magazinul de la Château vei putea cumpăra vinurile care te-au cucerit, cu 10 % reducere.

Organizatorii s-au gândit și la transport, pentru ca să poți savura liniștit experiența vinicolă și gastronomică. În prețul biletului este inclus transportul tur-retur. Punctul de pornire este situat pe bd. Grigore Vieru 9 (zona de parcare a Hotelului Turist). Pentru a fi sigur că ai un loc rezervat, te îndemnăm să alegi ziua și ora pornirii:
# 1 Octombrie;
# 2 Octombrie.

Pentru a ajunge de Ziua Națională a Vinului în inima podgoriilor Château Purcari, te îndemnăm să îți cumperi bilete:
# Persoană adultă – 500 MDL;
# Copii – 250 MDL *(copiii până la 10 ani pot intra gratuit).

„Au rămas zile numărate până când ne vom întâlni să celebrăm excelența vinurilor de Purcari, în PMAN sau la Château. Te îndemnăm să îți cumperi bilete și să îți rezervi transportul din timp sau pur și simplu să îți faci timp să savurezi vinurile de la Purcari.”

Ne vedem în PMAN sau la Château Purcari pe 1 și 2 octombrie – orice locație nu ai alege, să știi: „Vinul nostru aduce pace, ura-n dragoste preface”!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente