image
Sursa foto: alamy.com

Portugalia stinge luminile de Crăciun la miezul nopții pentru a limita consumul de energie

Portughezii se vor bucura de iluminatul festiv doar între orele 18 și 00, în perioada 6 decembrie - 6 ianuarie, potrivit măsurilor de salvare a energiei anunțate marți seară de autoritățile de la Lisabona, relatează Politico.

Prin aceste măsuri se recomandă folosirea cât mai mult a luminii naturale și închiderea electricității în momentul în care o locuință nu este folosită. Pentru aparatele de aer condițional, regulamentul prevede o temperatură de 18 grade pe timp de iarnă și de 25 de grade pe timp de vară.

Aceste măsuri au rol doar de recomandare pentru administrațiile locale, dar vor fi obligatorii în clădirile guvernamentale. Guvernul a întocmit și o listă de recomandări și pentru cetățeni. Printre ele se numără „limitarea apei folosită pentru baie și duș” și „reducerea folosirii mașinilor de spălat și de vase, prin folosirea la capacitate maximă”.

Cu toate acestea, autoritățile au anunțat că în caz de presiune suplimentară asupra rezervelor de energie, planul „poate deveni obligatoriu” și poate include „măsuri excepționale”. De altfel, măsurile portughezilor nu sunt unele fără precedent. Numeroase orașe europene au decis să reducă iluminatul clădirilor publice pentru a salva energie.

Noutăţile partenerilor

comentarii: