image
Sursa foto: EPA

Medvedev amenință din nou: Rusia îşi va împiedica vecinii ostili şi Ucraina „nazistă” să se înarmeze nuclear

Rusia va face totul pentru a-şi împiedica vecini ostili - ca Ucraina - să se doteze cu armament nuclear, ameninţă marţi fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al puternicului Consiliu rus de Securitate, relatează Tass.

„Vom face tot ceea ce putem pentru a împiedica să apară arme nucleare în ţări vecine care ne sunt ostile. De exemplu, Ucraina nazistă, care este controlată în mod direct de state NATO zilele astea”, ameninţă într-o postare pe Telegram Medvedev.

”Nu are rost să mizezi pe raţiunea şi voinţa politică a regimului de la Kiev”, susţine fostul şef de stat, scrie News.ro.

”Însă există în continuare o speranţă fragilă cu privire la bun simţ şi simţul autoconservării ţărilor inamice care răsfaţă (Kievul). Ei înţeleg că, dacă ameninţarea la adresa Rusiei depăşeşte limita stabilită a pericolului, va trebui să răspundem. Fără să cerem permisiunea nimănui, fără prea multă consultare. Iar asta chiar nu este o cacealma”, conchide Medvedev.

Noutăţile partenerilor

comentarii: