Shakira, trimisă în judecată pentru evaziune fiscală. Procuratura cere o pedeapsă totală de 8 ani împotriva starului pop

Shakira a fost trimisă în judecată, marţi, pentru evaziune fiscală. Procuratura cere o pedeapsă totală de 8 ani şi 2 luni împotriva starului pop, precum şi plata unei amenzi de aproape 24 milioane de euro, scrie presa română.

Foto: GETTY image

Potrivit Efe şi altor media iberice, procuratura cere o pedeapsă totală de opt ani şi două luni împotriva starului pop, precum şi o amendă de aproximativ 23,8 milioane de euro.

Instanţa nu a stabilit deocamdată o dată pentru începerea procesului.

Shakira este acuzată de evaziune fiscală în valoare de 14,5 milioane de euro între anii 2012 şi 2014, primii ani în care şi-a stabilit reşedinţa la Barcelona, unde cântăreaţa a locuit cu fostul ei partener, fotbalistul Gerard Piqué.

Recent, Shakira a promis să lupte împotriva a ceea ce declara a fi acuzaţii "false" ale autorităţilor spaniole că a evitat plata a 14,5 milioane de euro în taxe. „Au văzut că mă întâlneam cu un cetăţean spaniol şi au început să saliveze”, spunea cântăreaţa.

Actele instanţei consultate de Reuters afirmau că Shakira a petrecut mai mult de jumătate din fiecare an în Spania între 2012 şi 2014, iar în mai 2012 a cumpărat o casă în Barcelona.

În luna iulie a anului trecut, un judecător spaniol a declarat că a văzut "suficiente dovezi" pentru ca Shakira să fie judecată. Un al doilea judecător a respins apelul ei împotriva acestei decizii în luna mai.


Pub