Olaf Scholz are Covid. Cancelarul german s-a întors dintr-un turneu în Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite

Cancelarul german Olaf Scholz a fost testat pozitiv la Covid-19 la revenirea dintr-un turneu în Orientul Mijlociu, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, Steffen Hebestreit, informează Digi24.ro

Foto: Profimedia Images

Scholz (64 de ani) a avut '„simptome lejere'” de guturai, înainte de a fi testat pozitiv luni şi de a se plasa în izolare în apartamentul său de la cancelaria germană, a precizat Hebestreit. Întâlnirile cancelarului german programate pentru zilele următoare vor fi asigurate prin videoconferinţă.

Şeful executivului german a efectuat la finalul săptămânii trecute un turneu în Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite, în încercarea de a găsi pentru Germania noi surse de aprovizionare energetică, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Duminică, și premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat că a fost depistat pozitiv la Covid-19 şi şi-a suspendat temporar programul, la câteva zile după ce a participat la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite de la New York.


Pub