Moldovenii, care vor lupta de partea Rusiei, riscă să rămână fără pașaportul RM. Maia Sandu: Analizăm această opțiune, pentru a descuraja astfel de acțiuni

Moldovenii care vor lupta de partea Rusiei riscă să rămână fără pașaportul RM. Șefa statului, Maia Sandu, a declarat astăzi că autoritățile analizează această opțiune pentru a descuraja astfel de acțiuni.

Foto: UNIMEDIA

„Pentru a descuraja astfel de acțiuni, analizăm oportunitatea revocării cetățeniei RM pentru cei cu cetățenia RM și a Federației Ruse care vor lupta de partea agresorului.

La fel, analizăm posibilitatea înăspririi pedepselor pentru cei care au doar cetățenia RM fără cetățenia Federației Ruse și se înrolează de partea agresorului”, a spus Sandu.

Aceasta a adăugat că a cerut Ministerului de Externe să inițieze consultări bilaterale cu Federația Rusă în vederea excluderii cazurilor de recrutare a cetățenilor RM , rezidenți în Rusia, în cadrul activităților de mobilizare desfășurate.

Ministerul de Externe a anunțat vineri că s-au format cozi la secția consulară a Ambasadei RM în Rusia pentru a perfecta titlurile de călătorie. În context, MAEIE a dispus prelungirea programului în weekend.

Acum 5 zile, Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat mobilizare parțială în Federația Rusia.


Pub