Dodon: Când tariful la gaz era de 4,60 lei, Sandu mă critica. Acum e de 6 ori mai mare. Nu există bani în buget? Cereți de la partenerii voștri, care v-au interzis să negociați cu Putin
Fostul șef de stat, Igor Dodon, susține că „când tariful la gaz era de 4 lei 60 de bani, Maia Sandu mă critica și spunea că este un preț mare. Acum tariful este de 6 ori mai mare”. Potrivit președintelui de onoare al PSRM dacă nu există bani în buget pentru acest lucru atunci guvernarea să ceară „de la partenerii voștri, care v-au interzis să negociați cu Putin un preț mai mic la gaze, și compensați creșterea, altfel oamenii pur și simplu nu vor supraviețui”.
Foto: UNIMEDIA

Când tariful la gaz era de 4 lei 60 de bani, Maia Sandu mă critica și spunea că este un preț mare. Acum tariful este de 6 ori mai mare. Acesta este genocid și haos total. Oamenii nu vor putea face față acestor prețuri. De aceea, așa cum am sugerat mai devreme, trebuie urgent de plafonat tariful la 10 lei, iar diferența să fie compensată de Guvern.

Nu există bani în buget pentru aceasta? Cereți de la partenerii voștri, care v-au interzis să negociați cu Putin un preț mai mic la gaze, și compensați creșterea, altfel oamenii pur și simplu nu vor supraviețui. Și dacă nu puteți obține acest lucru, atunci plecați și oferiți altora posibilitatea de a soluționa această problemă”, a spus Dodon. 

„După briefingul de azi al Maiei Sandu, recent revenită în țară după consultările cu curatorii săi occidental, putem concluziona că ea nu mai poate guverna decât prin dictatură. Trebuie să uităm de economie, căldură, dezvoltare și „vremuri bune””, declarația aparține fostului șef de stat, președinte de onoare al PSRM, Igor Dodon.

Șefa statului, Maia Sandu, a făcut declarații de presă, în această dimineață, în legătură cu ședința Consiliului Suprem de Securitate, care a avut loc sâmbătă. Aceasta a vorbit despre sancțiuni mai dure pentru mobilizarea moldovenilor de partea Rusiei în războiul din Ucraina, despre situația energetică, cea din zona de securitate și a comentat protestele din poarta Președinției.



Pub