Armata rusă a lansat cinci rachete, 12 lovituri aeriene și a efectuat peste 83 de atacuri din MLRS. Cele mai importante evenimente din a 215-a zi de război

ucraina
Foto: General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Astăzi este a 215-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.

🟣 Secretarul de stat american, Anthony Blinken, într-un interviu pentru CBS News a declarat că SUA are pregătit un plan de acțiuni în cazul în care Rusia o să utilizeze arme nucleare pe teritoriul Ucrainei. Întrebat dacă SUA au contactat în privat autoritățile de la Kremlin pentru a discuta despre riscul unui război nuclear, Blinken a răspuns afirmativ spunând că este foarte important ca Moscova să înțeleagă că urmările vor fi grave.

🟣 Aproximativ 1,5 milioane de ucraineni nu pot părăsi Rusia. Informația a fost prezentată de viceprim-ministra pentru integrare europeană și euro-atlantică, Olha Stefanișâna, în cadrul celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Potrivit Unian, până acum, trupele ruse au deportat din Ucraina între 900 000 și 1,6 milioane de locuitori.

🟣 În ultimele 24 de ore, armata rusă a lansat cinci rachete, 12 lovituri aeriene și a efectuat peste 83 de atacuri din MLRS. 40 de regiuni populate de civili au fost afectate, printre acestea se numără și Odesa, Zaporijjea, Kameanka și Nicolaev. Datele sunt prezentate de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

🟣 Războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei afectează economia globală, generând pierderi în valoare de 2,8 trilioane de dolari, până la sfârșitul anului viitor. Se observă că atacul asupra Ucrainei a dus la o creștere a prețurilor la energie, ceea ce a generat scăderea veniturilor. Războiul a perturbat lanțurile de aprovizionare, provocând penurie de alimente și alte produse esențiale, transmite The Wall Street Journal.

🟣 Statele Unite vor aloca 12 miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina. Potrivit Reuters, Congresul SUA a ajuns la un acord preliminar privind alocarea de asistență suplimentară Ucrainei în valoare de aproximativ 12 miliarde de dolari. Urmează să fie adoptat un proiect de lege privind cheltuielile, care va include programe guvernamentale.

🟣 50 de transportoare blindate M113 donate de Lituania au ajuns în Ucraina. Ministrul lituanian al apărării, Arvydas Anusauskas, a declarat că nu o să întrerupă sprijinul militar al Ucrainei. Totodată, Lituania ia în considerare un posibil sprijin suplimentar pentru Ucraina.

🟣 Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a menționat că este luată în considerare privarea de cetățenie a locuitorilor țării care participă la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, de partea armatei ruse. Anunțul a fost făcut în urma ședinței Consiliului Suprem de Securitate.


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente