Șor și Cavcaliuc publică un document, potrivit căruia Andrei Spînu ar avea 43 mil. euro și dolari, în conturi off-shore. Vicepremierul: Veniți acasă, măi „copii”

Viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, „este multimilionar și își ascunde banii în conturi off-shore. Astfel, pe patru dintre conturile din străinătate, deschise pe numele lui și ale firmelor sale sunt, în total, 43 de milioane de euro și dolari”. Despre aceasta a declarat liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor care a și publicat un document în acest sens. Totodată, și fostul șef adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, îl acuză pe Spînu de ilegalități. Astfel vicepremierul a venit cu o reacție. „Am un singur mesaj pentru ei: „Veniți acasă! Veniți acasă! Veniți acasă, măi copii!”, a menționat Spînu.

Foto: Colaj

Potrivit documentului publicat de Ilan Șor, Andrei Spînu are 14 conturi bancare. Nouă dintre acestea au fost deschise în băncile comerciale din Republica Moldova, câte un cont la o instituție financiară din Cipru și alta din Marea Britanie. Totodată, trei conturi bancare au fost deschise în OCBC Bank UK/Hong Kong.

„În același timp, viceprim-ministrul Andrei Spînu are patru conturi off-shore, sucursala principală fiind OCBC WING HANG Bank Hong Kong, cu sediul central în Hong Kong. Astfel, pe două conturi off-shore, deschise pe numele lui Spînu, sunt 7,5 milioane de dolari și, respectiv, 6,5 milioane de euro. Alte două conturi sunt pe numele a două companii – Focus Marketing LLC și Moresense Partners LLC, pe care se află, în total, aproximativ 29 de milioane de dolari. Toate conturile au fost deschise în 2015.

Același document mai arată că persoanele cu drept de semnătură, pentru accesarea acestor conturi, sunt Andrei Spînu, dar și Mihail Stipanov, care este un prieten din copilărie al vicepremierului. Stipanov este șeful unui cabinet de consultanță și servicii de consiliere, cu sediul la New York. În documentul publicat de Ilan Șor se mai menționează că Mihail Stipanov este, de obicei, persoana care intermediază negocierile pentru retragerea banilor din conturi.

Am creat o procuratură din umbră, care lucrează pentru a identifica funcționarii corupți ai Maiei. Foarte curând, aceasta va deveni o procuratură reală, care îi va băga pe acești corupți la pușcărie!”, a menționat Ilan Șor.

Și fostul șef adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, îl acuză pe Spînu de ilegalități.

„Dacă Procuratura Anticorupție nu va lua măsuri urgente în baza demersului depus de mine zilele trecute. Atunci conturile lui Spînu ,,Borsetka” Maiei Sandu și a PAS-ului, în urma vânzării celor 7 ha de teren din inima Chișinăului, pe care se pregătesc să le vândă în cârdășie vor mai îmbogăți cu 42 000 000€.

 Iar o parte din acești bani, după ce îi vor spăla prin offshore și scheme criminale, vor fi cheltuiți în campania electorală pentru candidatul PAS la primăria capitalei. Jos PAS, jos Maia Sandu cu ,,Borsetka” ei, Spînu și cea mai mare caracatiță de corupție din istoria Moldovei”, a scris Cavcaliuc.

Astfel, Andrei Spînu a venit cu o reacție la acuzații.

Urmăresc cum în ultima perioadă, frăția penalilor aruncă minciuni despre mine în spațiu public. Am un singur mesaj pentru ei: “Veniți acasă! Veniți acasă! Veniți acasă, măi copii!”, a menționat vicepremierul.

Anterior Ilan Șor a declarat că ministrul Andrei Spînu ar deține un cont secret într-o bancă din Hong Kong, în euro, echivalent a 5 milioane de lei. 

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a respins acuzațiile lansate de Ilan Șor că ar deține un cont bancar de milioane nedeclarat într-o bancă din Hong Kong. „Dețin un cont într-o bancă din România, care nu figurează în declarația de avere pentru că a fost deschis după perioada depunerii declarației”, a declarat Spînu.




Pub