O moldoveancă a fost ucisă de soț în Italia: Cei doi aveau un copil de numai 4 anișori

O moldoveancă a fost ucisă în cursul nopții de joi spre vineri, 23 septembrie 2022, în localitatea italiană Spinea din provincia Veneția (Veneto). Presupusul autor al crimei fiind chiar soțul femeii, care a fost arestat între timp.

Foto: ilgazzettino.it

Femeia în vârstă de 41 de ani și cu dublă cetățenie – română și moldoveană – trăia în Italia împreună cu soțul ei în vârstă de 35 de ani. Din cele relatate de ziarul Il Gazzettino, precum și alte surse locale, bărbatul ar fi de origine română, scrie rotalianul.com.

Cei doi aveau un copil de numai 4 anișori. Victima mai avea două fiice dintr-o căsătorie anterioară și soțul ei, de asemenea, avea copii dintr-o relație precedentă.

Din primele informații reiese că între cei doi soți, care aveau o relație furtunoasă, plină de certuri și agresiuni, ar fi avut loc o ceartă în toiul nopții, care s-a transformat în violență fizică, iar bărbatul ar fi ucis-o, în timp ce copilul lor se afla în locuință.

Copilul se pare că nu a fost martor la crimă, dar trupul fără viață al femeii a zăcut în casa lor până la ora 5:00 a dimineții, când soțul acesteia a sunat la 112 și a anunțat decesul soției.

Conform Venezia Today, Lilia a avut intenția în trecut de a-l părăsi pe bărbat și a pleca din casa în care locuiau, dar Alexandru ar fi amenințat-o cu moartea pentru a convinge-o să nu plece.

În luna august, femeia l-a denunțat la carabinieri după ce a ajuns la Urgențe în urma violențelor suferite din partea bărbatului. Ulterior, cei doi soți s-au împăcat și Lilia ar fi retras plângerea împotriva bărbatului, în speranța că acesta s-a schimbat.


Pub