Scumpirea alimentelor îi afectează puternic pe est-europeni

24 Sept. 2022, 19:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
24 Sept. 2022, 19:01 // Actual //  Lupu Eduard

Creşterile de preţuri din magazine, mai ales în Europa de Est sunt uriașe. Însă, după cum arată un studiu efectuat pe piaţa poloneză, uneori aceste creşteri de preţ aco­peră nu pericole, ci profit pe timp de criză.

Până la şase din zece sectoare din in­dus­tria producătoare de alimente din Polonia i-au împovărat pe cumpă­rători cu costurile mai mari, iar producă­torii au ajuns să câştige chiar bine, după cum a descoperit o analiză a băncii Credit Agricole.

Polonia este cea mai mare economie est-europeană, dar ac­tuala criză îi creează pro­bleme cum n-a avut nici în colapsul financiar global de acum un deceniu şi jumătate.

Inflaţia este de aştep­tat să se îndrepte spre 20% în următoarele tri­mestre în timp ce şeful băncii centrale pre­găteşte terenul electoral pentru partidul de guvernământ cu acuzaţii de conspiraţii între opoziţie şi Bruxelles.

Totul se scumpeşte simţitor, deşi guvernul a aplicat mai multe scuturi antiinflaţie bazate pe reduceri de taxe, iar nemulţumirea creşte. Economia are în faţă ceva rar pentru ea şi anume recesiunea.

Analiştii de la Credit Agricole s-au uitat la cum se descurcă procesatorii de alimente în vremuri de criză. Analiza este importantă de­oarece a stabili cât de mult din costuri reuşesc afacerile agroalimentare să transfere în pre­ţurile în creştere poate oferi informaţii valo­roase despre traiectoria inflaţiei, scrie The Warsaw Voice.

Una din descoperirile făcute este că şase din zece sectoare ale industriei agroalimen­tare nu doar că au reuşit să reducă ponderea costurilor în venituri, ci şi să-şi majoreze marjele. În traducere, au crescut preţu­rile şi au realizat profit suplimentar.

În funcţie de aces­te criterii, cele mai per­for­mante com­pa­nii sunt procesatorii de zahăr, în condiţiile în care a­cest produs dis­păruse la un moment dat de pe rafturile maga­zine­lor, iar preţurile au ex­plodat, şi procesatorii de lapte şi de carne.

Este vorba de produse la care elasti­ci­tatea între ofertă şi cerere este redusă în sensul că de carne, lapte şi zahăr este nevoie în­totdeauna, iar ele nu pot fi înlocuite cu alt­ceva. La polul opus stau procesatorii de peşte, de cafea, de ceai şi brutăriile. La aceste com­panii, şocul costu­rilor forţează reducerea mar­jelor. Cele mai mari probleme le au brutăriile şi cofetăriile.

De cealaltă parte, spre exemplu producă­torii de paste făinoase fac profit. La creşterea marjelor ajută enorm faptul că în sectoarele respective concurenţa este redusă. Pe baza re­zul­tatelor găsite, experţii de la Credit Agricole au concluzionat că în următoarele luni polo­nezii trebuie să se aştepte la noi scumpiri la ali­mente şi băuturi nonalcoolice. În octom­brie, inflaţia la alimente ar putea ajunge la 20%.

Scumpirea fără precedent a mâncării, ca şi a energiei, este unul din aspectele care-l îngrijorează cel mai tare pe cetăţeanul de rând al ţărilor est-europene deoarece mâncarea şi întreţinerea au cea mai mare pondere în cheltuieli.

În Ungaria, scumpirea produselor alimentare a fost printre primele efecte ale valului de inflaţie, iar ziarele locale atrag adesea atenţia că preţurile cresc cel mai rapid acolo. Guvernul a plafonat preţurile unor produse alimentare de bază şi ale carburanţilor, dar a făcut prea puţin pentru a reduce presiunea costurilor în alte sectoare, aceasta poate pentru că pur şi simplu a rămas fără bani.

Astfel, cea mai populară brânză din Ungaria era în iulie cu 70% mai scumpă decât anul trecut, potrivit Portfolio.hu. Preţurile cartofilor pe piaţa engros au crescut cu 40%. Făina la producător costă cu aproape 90% mai mult. Carnea ajunge la procesator cu până la 50% mai scumpă. Iar procesatorii, cel puţin cei de lapte, spun că ar putea fi nevoiţi să închidă din fabrici din cauza costurilor prea mari. Însă, după cum arată penzcentrum.hu, şi în Germania costurile sunt mari, dar de la procesator produsul pleacă spre magazin mai ieftin decât în Ungaria. O explicaţie găsită de site şi dată şi de producătorii maghiari pentru această diferenţă este deprecierea considerabilă a forintului faţă de euro. Oricare ar fi cauza, specialiştii spun că scumpirile, şi aşa cele mai mari din UE, vor continua.

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 11:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 11:03 // Actual //  Lupu Eduard

Doar în trei ani capacitate sistemului  nostru energetic au crescut de trei ori. Zilnic avem 360 MW surse regenerabile. Asta este o treime din vârful nostru de consum, a declarat secretarul de stat, Constantin Borosan, în cadrul ședinței Parlamentului.

„Doar consumatorii produs 130 MW energie renegabilă care și-au instalat 3-5KW. Există vârfuri de producere care creează dezechilibre în rețea. Or, conectarea la ENTSO-E, lansarea pieței de tranzacționarea și investiții în capacități de stocare scoate presiunea dezechilibrelor din rețea”, a punctat Borosan.

În ședința de miercuri, 24 aprilie, Guvernul a adoptat modificări importante la regulamentul privind organizarea de licitații pentru atribuirea statutului de producător eligibil în sectorul energiei regenerabile. Această decizie este strâns legată de planurile de instalare a parcurilor eoliene și fotovoltaice cu o capacitate totală de 165 MW.

Se estimează că investiția necesară pentru construcția parcurilor eoliene și a centralelor fotovoltaice va ajunge la aproximativ 190 de milioane de euro până în 2025. Odată ce aceste proiecte vor deveni operaționale, ponderea energiei electrice din surse regenerabile va crește semnificativ, de la 10% la sfârșitul anului 2023, la 16,6%. Acest lucru va contribui la îndeplinirea angajamentului național de a ajunge la o pondere de 30% energie regenerabilă în consumul final până în 2030, conform declarațiilor secretarului de stat al Ministerului Energiei, Andrei Grițco.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău