Au adus în țară 10 kg de droguri de 3 mil. lei: 8 persoane, inclusiv cetățeni din Ucraina, trimise în judecată
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată opt membri ai unui grup, inclusiv trei cetățeni din Ucraina, pentru introducerea în Moldova a peste 10 kg de droguri, care pe piața neagră valorează circa 3.000.000 lei.
Foto: fb/PCCOCS

Aceștia au fost documentați începând din luna aprilie, sub conducerea procurorilor PCCOCS, de către angajații Direcției antidrog din cadrul Inspectoratului Național de Investigații și Direcției generale urmărire penală din cadrul Poliției.

Astfel, în total au fost reținute opt persoane, dintre care doi bărbați și o femeie sunt din Ucraina, ultima fiind depistată la sfârșitul lunii mai, la punctul de trecere a frontierei din Palanca, în timp ce transporta camuflat circa 1,4 kg de droguri de tip PVP (cunoscut ca „sare”). Ulterior, a mai fost reținută o femeie din Ucraina, în timp ce traversa hotarul spre Moldova, cu droguri. Urmare a percheziționării membrilor grupului, oamenii legii au ridicat de la aceștia, pe lângă PVP, marijuana, mefedronă și amfetamină, care erau comercializate prin internet.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, persoanele reținute au fost plasate în arest preventiv, iar acum dosarul penal a fost trimis în judecată, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Totodată, ulterior anunțării reținerii acestora, la mijlocul lunii iunie a anului curent, autoritatea de investigație a pus în aplicare un mandat de căutare internațională în privința a doi capi ai grupării – un cetățean al Moldovei și o persoană din străinătate – care dirijau activitatea grupului de la distanță. Potrivit legii, traficul de droguri comis în cadrul unui grup criminal organizat se pedepsește cu închisoare pentru un termen de la 7 la 15 ani.


Pub