Ultima oră! Gazul ne costă peste 29 de lei, din 1 octombrie: ANRE a acceptat solicitarea Moldovagaz

La data de 23 septembrie 2022, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședință publică, noile prețuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către S.A. „Moldovagaz”, în contextul obligației de serviciu public.

Foto: UNIMEDIA

La determinarea prețului la gazele naturale furnizate de titularul de licență s-a ținut cont de următorii parametri:

- majorarea prețului mediu anual de procurare a gazelor naturale de la 899 $/1000 m3 la 927 $/1000 m3 (cu +3,1 %). De notat că prețul mediu de procurare a gazelor naturale pentru trimestrul IV, prognozat în baza prevederilor contractuale la circa 1 165 $/1000 m3, este cu 28,7 % mai mare decât prețul mediu anual reflectat în prețurile reglementate în vigoare;

- evoluția cursului de schimb mediu anual al monedei naționale față de dolarul SUA prognozat pentru anul 2022, estimat la nivel de 19,32 lei/USD față de cursul de schimb mediu anual de 18,58 lei/USD inclus în prețul în vigoare (cu + 4 %).

Astfel, ANRE a aprobat următoarele prețuri reglementate la gazele naturale (fără TVA):

- de intrare în rețelele de transport al gazelor naturale – 24 716 lei/1000 m3;
- de ieșire din rețelele de transport al gazelor naturale – 24 914 lei/1000 m3;
- de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de înaltă presiune – 25 175 lei/1000 m3;
- de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de medie presiune – 25 493 lei/1000 m3;
- de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de joasă presiune – 27 103 lei/1000 m3.

Noile prețuri vor intra în vigoare la 1 octombrie 2022.

ANRE a anunțat pe 19 septembrie S.A. „Moldovagaz” a depus solicitarea privind examinarea și aprobarea prețurilor reglementate la gazele naturale pentru anul 2022, în contextul obligației de serviciu public.

În aceaași zi, Vadim Ceban anunța că Moldovagaz a achitat Gazprom plata pentru luna august, însă fără avansul pe luna septembrie. Este vorba despre 9,67 mil. dolari.


Pub