Ilan Șor: Nu sunt nici pro-rus, nici pro-America, nici pro-Franța, sunt pro-Moldova și vreau ca moldovenii să trăiască bine la ei acasă

Președintele Partidului „Șor”, Ilan Șor, vine cu un apel către electoratul de dreapta pe care îl îndeamnă să iasă duminică, 25 septembrie, ora 15:00, la protestul de la Președinție. Potrivit lui, criza, sărăcia, inflația îi afectează pe toți moldovenii, indiferent dacă îi preferă pe politicienii de stânga, de dreapta sau de centru. Totodată, el a precizat că nu este nici pro-rus, nici pro-America, nici pro-Franța, ci este pro-Moldova și vrea ca moldovenii să trăiască bine la ei acasă.

Foto: captură

Potrivit lui Ilan Șor, guvernarea PAS și Maia Sandu i-au mințit pe toți deopotrivă, inclusiv pe electoratul de dreapta, care, în mare parte, la precedentele alegeri, i-a susținut pe actualii guvernanți.

„Republica Moldova trăiește astăzi timpuri grele. Iarna se apropie, iar guvernarea PAS a arătat până acum că nu este în stare să ne ofere un viitor sigur. Criza, sărăcia, inflația îi afectează pe toți moldovenii, indiferent dacă îi preferă pe politicienii de stânga, de dreapta sau de centru. Facturi mari vor primi toți la iarnă - și cei care sunt pro-Vest și cei care sunt pro-Est. Știți de ce? Pentru că Maia Sandu v-a mințit pe toți. Și pe unii, și pe alții. De aceea, PAS trebuie să plece imediat!”, a declarat Ilan Șor, într-o înregistrare video pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Ilan Șor a reiterat că va face tot posibilul ca moldovenii să trăiască bine la ei acasă, iar dacă va trebui să negocieze cu americanii, rușii sau românii pentru binele cetățenilor, o va face.

„Unii mă numesc pro-rus. Să mă numească cum vor ei! Eu nu sunt nici pro-rus, nici pro-America, nici pro-Franța. Eu sunt pro-Moldova! Și voi face tot ce îmi stă în puteri ca moldovenii să trăiască bine la ei acasă. Iar dacă pentru asta va trebui să negociez cu americanii, rușii sau românii - o voi face. Duminică, 25 septembrie, ora 15:00, vă aștept pe toți la protest, în fața Președinției! Vă aștept să luptăm pentru Moldova, pentru ca moldovenii să trăiască bine la ei acasă!”, a conchis Ilan Șor.



Pub