image
Sursa foto: elmundook.com

Cetățenii Republicii Moldova vor putea călători fără vize în Qatar

Cetățenii Republicii Moldova nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Statul Qatar.

Parlamentul a aprobat ratificarea Acordului încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statutului Qatar cu privire la abolirea vizelor de scurtă ședere pentru titularii de pașapoarte ordinare.

Astfel, deținătorii de pașapoarte ordinare vor putea intra, tranzita sau se vor putea afla pe teritoriul Statului Qatar sau al Republicii Moldova pentru o perioadă de până la 90 de zile, în decurs a 180 de zile. Condiția este ca scopul șederii să fie turism, tranzit sau interes de afaceri.

Totodată, persoanele care planifică să depășească acest termen vor trebui să obțină o viză de lungă ședere.

Potrivit autorilor, abolirea regimului de vize va avea drept rezultat majorarea fluxului de cetățeni moldoveni și qatarezi, care vor să călătorească, iar acest lucru va contribui la dezvoltarea cooperării reciproce pe toate dimensiunile și va impulsiona schimburile comerciale bilaterale.

Până în prezent, țara noastră a semnat cu Statul Qatar 13 acorduri bilaterale, care vizează călătoriile reciproce pentru titularii pașapoartelor diplomatice și speciale, promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, cooperarea în domeniul economic, comercial și tehnic etc.

Noutăţile partenerilor

comentarii: