Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Gavrilița a eșuat. Deputații BCS au votat pro, iar cei de la PAS – contra

gavrilița
Foto: captură ecran

Moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului Republicii Moldova a fost dezbătută astăzi în plenul parlamentului. În cele din urmă, după ce a fost examinată, moțiunea de cenzură a eșuat. Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au votat pentru demisia guvernului Gavrilița, iar cei de la PAS – contra.

În total, 30 de deputați au votat pentru, iar 44 au votat contra. E de menționat că guvernul poate fi demis cu votul a 51 de deputați.

Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a prezentat raportul asupra moțiunii ce cenzură, menționând că aceasta este o compilație de minciuni, acuzații și falsuri din partea opoziției parlamentare.

„Nu ați guvernat pe timp de război, nu a trebuit să găsiți soluții pentru prețurile mari la energie, nu a trebuit peste noapte să găsiți rute de transport alternative. Noi în schimb a trebuit să ne adaptăm din mers, să sprijinim cetățenii în acest e vremuri tulbure”, a menționat Gavrilița.

Aceasta a menționat realizările guvernului care au fost făcute timp de un an:
# am fost alături de oamenii din paturi vulnerabile, am crescut pensia;
# am revizuit ajutorul social;
# am crescut salariul minim la 3 500 de lei;
# am crescut cu 40 % ajutorul pentru perioada rece a anului, de la 500 la 700 de lei;
# 1 miliard de lei au mers la facturi și în buzunarele cetățenilor;
# am redus tarifele pentru eliberarea actelor la ASP;
# etc.

„Nu puneți la îndoială nici pe o clipă bunele noastre intenții și capacitățile noastre. Moldova va ieși din criză, fiindcă nu este singură”, a specificat Gavrilița.

De asemenea, prim-ministra s-a adresat cu o întrebare către deputații BCS: „Ce doriți să obțineți prin această moțiune, deputați socialiști și comuniști?”

După prezentarea raportului a avut loc runda de întrebări și votarea moțiunii de cenzură. În cele din urmă, moțiunea de cenzură împotriva guvernului Gavrilița a eșuat.

Amintim că, pe 15 septembrie, BCS a inițiat o moțiune de cenzură asupra activității Guvernului Republicii Moldova. Deputatul BCS Vasile Bolea, care a dat citire moțiunii de cenzură, a declarat că Republica Moldova are cel mai slab guvern din ultimii 31 de ani de independență.

Taguri: #Parlament2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente