image
Sursa foto: Profimedia

San Siro devine istorie! Când încep lucrările de construcție a ”celui mai frumos stadion din lume”

Stadionul San Siro / Giuseppe Meazza, inaugurat în 1926, va fi demolat.

Gazzetta dello Sport anunță că legendara arenă din Milano va fi demolată în 2026, după Jocurile Olimpice de iarnă, programate între 6 și 22 februarie, a căror ceremonie de deschidere vor avea loc pe San Siro.

În locul stadionului San Siro va fi ridicată o nouă arenă, denumită ”Catedrala”, a cărui design va fi inspirat de două dintre cele mai faimoase opere arhitectonice din Milano, Domul şi Galeria Vittorio Emanuele.

Este de așteptat ca lucrările de construcție a noii arene să fie demarate în 2024 și ”Catedrala” să fie inaugurată în startul sezonului 2027 - 2028.

La fel ca în cazul actualei arene din Milano, cele două mari cluburi din oraș, AC Milan și Inter, vor împărți stadionul care va avea o capacitate de 60.000 de locuri, cu 20.000 mai puțin decât San Siro.

În finalul anului 2021, după prezentarea proiectului noii arene, Paolo Scaroni, președintele lui AC Milan, declara că orașul Milano va avea ”cel mai frumos stadion din lume”.

”Noul San Siro va fi cel mai frumos stadion din lume pentru puternica lui identitate şi recunoaştere. O arenă atractivă, accesibilă şi sustenabilă pentru oraşul Milano şi va facilita dezvoltarea cluburilor şi competitivitatea lor mondială”, spunea Paolo Scaroni.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: