image
Sursa foto: europalibera.org

Maia Sandu cere, de la tribuna ONU, retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului și condamnă războiul pornit de Rusia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a ținut un discurs în fața plenului Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Șefa statului a cerut retragerea trupelor ruse staționate ilegal în Republica Moldova, a condamnat mobilizarea parțială anunțată în Rusia și a reiterat faptul că Republica Moldova pledează în continuare pentru pace.

„Aș dori să-mi exprim admirația profundă față de toți ucrainenii pentru curajul, rezistența și puterea lor interioară de a continua lupta pentru supraviețuire, dreptate și libertate. Ca și comunitate internațională, avem datoria morală să sprijinim în continuare Ucraina. Ucraina luptă astăzi pentru a ne menține pe toți în siguranță, pentru a menține Europa în siguranță. Ea are nevoie de sprijinul nostru. Europa, noi toți, trebuie să ajutăm Ucraina. Sunt la această tribună ca să reprezint o țară care își dorește pacea. Reprezint aici cetățenii Republicii Moldova: indiferent de limba pe care o vorbim - română, ucraineană, rusă, găgăuză sau bulgară -, indiferent de etnia sau preferințele noastre politice, indiferent dacă locuim pe malul drept al Nistrului sau în regiunea transnistreană, cu toții ne dorim pace! Fiind o țară cu mai puțin de trei milioane de oameni, am oferit adăpost pentru mai bine de jumătate de milion de refugiați care au fugit de război„

a declarat Maia Sandu în fața Adunării Generale a ONU.

Totodată, șefa statului a cerut retragerea completă și necondiționată a trupelor ruse din regiunea transnistreană a Republicii Moldova

„Moldova știe ce înseamnă să fii o țară divizată de conflict. În 1992, am trecut printr-un război scurt, dar tragic, în regiunea transnistreană a țării noastre. Trei decenii mai târziu, încă încercăm să depășim consecințele acelui conflict și să ne reintegrăm țara. Singura cale de a realiza acest lucru este dialogul pașnic și respectarea suveranității și integrității noastre teritoriale. Atunci când Rusia a pornit războiul împotriva Ucrainei, am muncit mai mult ca niciodată pentru a menține pacea pe malurile râului Nistru. Am făcut tot posibilul pentru a ne asigura că toți cetățenii Moldovei, inclusiv cei care locuiesc în regiunea separatistă, continuă să se bucure de pace. Prezența ilegală a trupelor militare ruse în regiunea transnistreană ne încalcă neutralitatea și crește riscurile de securitate pentru țara noastră. Cerem retragerea completă și necondiționată a trupelor ruse. Facem apel la distrugerea muniției din depozitele de la Cobasna, care reprezintă o amenințare la adresa securității și a mediului întregii regiuni”,

a declarat Maia Sandu de la tribuna ONU.

Șefa statului a subliniat că statutul de candidat pentru aderarea la UE oferă Republicii Moldova speranță, o direcție clară, un obiectiv unificator, o ancoră și un puternic sentiment de apartenență la lumea liberă.

Maia Sandu a mai declarat de la tribuna ONU că Republica Moldova va depune eforturi constante în vederea diversificării resurselor energetice, menționând în acest sens faptul că țara noastră își propune ca până în 2030, ponderea resurselor regenerabile să crească de la 3% la 30%.

„În fața suferințelor umane provocate de om, în fața adversității economice, țările lumii trebuie să fie din nou împreună. Trebuie să facem acest lucru pentru a reafirma valoarea păcii și inviolabilitatea vieții umane, pentru a apăra democrația și libertatea, și pentru a sprijini dreptul fiecărei țări de a-și decide propria soartă.”, a încheiat discursul Maia Sandu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: