În debutul evenimentului, colonelul Sergiu Cirimpei, locţiitorul șefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, a evidențiat importanța exercițiului pentru asigurarea unei pregătiri eficiente a efectivului participant, specificând că astfel de exerciții sunt un bun prilej pentru militari să se antreneze în comun și să-și perfecționeze capabilitățile operaționale.
Conform scenariului, militarii vor executa trageri din diferite tipuri de armament,
inclusiv sisteme de artilerie, și vor fi antrenați în misiuni specifice domeniului de
activitate.
Antrenamentele au ca obiectiv perfecționarea abilităților subunităţilor participante
și creşterea nivelului de interoperabilitate între armatele ţărilor partenere într-un
cadru multinaţional, specific misiunilor de menţinere a păcii.
„Scutul de Foc” face parte din planul de instruire al Armatei Naţionale pentru
2022.
Exercițiul este organizat anual, începând cu 2015.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!