Un bărbat din China, prins la vamă cu permis de conducere fals, perfectat în Egipt: Cât ar fi plătit pentru document

Două permise de conducere falsificate au fost depistate la trecerea frontierei de stat, la doi cetățeni străini. În ambele cazuri au fost inițiate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere și folosire a actelor oficiale false.

Foto: border.gov.md

În primul caz este vorba despre un cetățean al Chinei, care conducea un autoturism în baza permisului falsificat. Bărbatul de 61 de ani s-a prezentat pe sensul de ieșire din Moldova, iar mașina condusă era luată în chirie. Din primele verificări a fost stabilit că permisul de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile egiptene, conține semne clare de falsificare. La audieri, cetățeanul a declarat că obținuse permisul contra sumei de 500 pounzi. Persoanei nu i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat.

În PTF Sculeni, un cetățean al Ucrainei deținea asupra sa permisul de conducere falsificat. Străinul de 36 de ani se deplasa în calitate de pasager al cursei regulate „Chișinău-Iași”. În cadrul controlului de frontieră adițional a fost depistat permisul de conducere, care ar fi emis pe numele său de către autoritățile din Ucraina acum cinci zile. Cercetarea amănunțită a documentului cu tehnica specială a confirmat prezența indicilor de falsificare.

Permisele falsificate au fost ridicate și urmează să ajungă în laboratorul de expertiză a documentelor din cadrul IGPF. 


Pub