Începe săptămâna frumos! Șase evenimente care îți vor diversifica ziua obișnuită de luni

happy
Foto: Edu Lauton

Știm că ziua de luni nu se numără printre zilele preferate de majoritatea oamenilor. Totuși, să fim sinceri, noi suntem responsabili de modul în care ne petrecem timpul, așa că lasă într-o parte toate prejudecăți-le și fă-ți o zi de luni memorabilă, iar noi te ajutăm cu câteva recomandări de evenimente.

Fă o vizită la muzeu!

În holul de la etaj a Muzeului Național de Istorie a Moldovei poți admira expoziția „Promotori ai identității și valorilor naționale”.

Expoziția reunește un set de fotografii și piese etnografice (cămăși tradiționale, marame, brâie etc.) din colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei și imagini fotografice ale unor cămăși tradiționale pentru femei, bărbați și copii, realizate de către membrii comunității „Șezătoarea Basarabiei”, care întrunește oameni de diferite profesii – cadre didactice, ingineri, contabili, economiști, medici, jurnaliști, artiști, cercetători – toți îndrăgostiți de costumul tradițional românesc și promotori activi ai identității și valorilor naționale.

Mai multe detalii despre expoziție poți vedea aici.

Dacă ești student(ă), fă cunoștință cu Liga Studenților din Basarabia!

Liga Studenților din Basarabia (LSB) este o organizație de tineret proaspăt înființată care are ca scop apărarea drepturilor și reprezentarea intereselor legitime ale studenților, elevilor și tinerilor din Republica Moldova, dezvoltarea lor profesională și personală, precum și creșterea calității actului educațional în învățământul superior.

Luni, 19 septembrie, de la ora 13.00, în sala MEDIACOR ești așteptat(ă) ca să faci cunoștință cu Liga Studenților din Basarabia. Mai multe detalii despre eveniment vezi aici.

Mergi la teatru!

La Teatrul Național „Mihai Eminescu” va fi jucat spectacolul „O scrisoare pierdută”.

Despre spectacol: Campanie electorală undeva, în provincie. Avocatul Nae Caţavencu vrea să fie ales cu orice chip, drept care nu se sfieşte să îl şantajeze pe Tipătescu, tânărul prefect al judeţului, cu scrisoarea de amor pierdută de iubita lui, Zoe Trahanache, soţia şefului local al partidului, „prezident în numeroase comitete şi comiţii”. Zoe se foloseşte de toate argumentele să îşi convingă iubitul şi soţul să cedeze şantajului şi, deşi izbuteşte, politica „de la centru” impune un necunoscut: Agamemnon Dandanache. Între timp, versatul Trahanache nu stă degeaba, balanţa se înclină în sens invers, şantajistul devine şantajat, şedinţa de numire oficială a candidatului se încheie cu o bătaie organizată de poliţistul Pristanda în înţelegere cu „şeful”, iar Caţavencu îşi pierde pălăria în care ascunsese scrisoarea buclucaşă care, cu inocentul ajutor al Cetăţeanului turmentat, ajunge din nou în posesia frumoasei şi necugetatei Zoe.

Mai multe detalii despre spectacol vezi aici.

Tot la Teatrul Național „Mihai Eminescu” va fi jucat și spectacolul „Recitindu-l pe Shakespeare”.

Despre spectacol: Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actori este un spectacol recital al actorului Emil Boroghină, construit pe texte de W. Shakespeare, Mihai Eminescu și Geo Bogza, poezie și monolog de teatru deopotrivă, care începe sub semnul tristeții lui Jacques Melancolicul în fața deșertăciunii și a răsturnării valorilor, continuă cu sonetul 66. Urmează o simfonie de monologuri celebre din tragediile istorice (Brutus, Richard al III-lea), urzeala planurilor abjecte ale lui Iago, suferința și revolta contra nerecunoștinței și discriminării (Shylock), disperările regelui Lear, cumplitele încercări ale lui Gloucester, evocarea reginei Mab (Puck), nostalgiile lui Ariel și despărțirea de magie a lui Prospero. 

Mai multe detalii despre spectacol vezi aici.

Participă la o lansare de carte, acompaniată de muzică bună

Poezie, muzică, vin. Ce poate fi mai frumos decât să vii după o zi încărcată și să te relaxezi într-un spațiu minunat? Să lași grijile cotidiene în spate și să te transfigurezi într-o altă lume?

Ești invitat(ă) la lansarea volumului „Memorii în cerneală” semnat de Victoria Kirilov!

Aici vei audia nocturnele lui Chopin și sonatele lui Beethoven interpretate la pian de Marcel Lazăr. Vei gusta un strop de vin de la Mileștii Mici și vei asculta recitalul de prozopoeme în interpretarea actorilor Teatrului Național Eugene Ionesco.

Mai multe detalii despre eveniment vezi aici.

Admiră expoziția „Bestiarul lui Lem ilustrat de Mróz”

Expoziția „Bestiarul lui Lem ilustrat de Mróz”, realizată de prof. Janusz Górski de la Academia de Arte Frumoase din Gdańsk, pune în legătură ilustrații semnate de Daniel Mróz cu fragmente din proza lui Stanisław Lem, prezentându-le publicului larg prin intermediul imaginilor amplasate pe gardul Muzeului Național de Istorie a Moldovei (Strada 31 August 1989 121A, Chișinău), în perioada 22 august 2021 – 26 septembrie 2022.

Mai multe detalii despre expoziție vezi aici.

Participă la un Quiz

Jocul intelectual EPIQ este un concurs de tip Quiz ce are loc în fiecare zi de luni, de la 19.30.

Este un format de joc intelectual apărut pe insulele Britanice care a devenit popular și la noi. Concursul este unul de echipă, de până la opt jucători, și reprezintă o modalitate excelentă de a petrece timpul interesant și util într-un grup de prieteni. Participanții sunt bombardați cu întrebări de cultură generală, logică și atenție, acestea fiind grupate în șase runde tematice. Important este că oricine, de la mic la mare, poate veni și contribui la succesul propriei echipe, pentru că întrebările au un specific foarte variat și nu necesită cunoștințe avansate. Participă echipe foarte diverse, începând cu grupuri de prieteni și colegi și până la familii sau chiar formate pe loc.

Mai multe detalii despre Quiz vezi aici.

Să aveți o săptămână cât mai reușită!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente