image
Sursa foto: Instagram

O nouă despărțire de răsunet, după Gerard Pique - Shakira și Simona Halep - Toni Iuruc. "Divorțul anului!"

2022 este anul divorțurilor în sportul mondial.

"Ruptura" dintre Gerard Pique și Shakira, după o relație de 12 ani, a fost prima lovitură a anului.

A urmat divorțul dintre Simona Halep și Toni Iuruc, la mai puțin de un an de la cununia civilă.

"Tom Brady le calcă pe urme Shakirei și Simonei Halep în lanțul despărțirilor", scriu jurnaliștii de la Tennis World.

"După despărțirea Shakirei de Gerard Pique și divorțul Simonei Halep, superstarul fotbalului american Tom Brady este la un pas de divorț de partenera sa, modelul Gisele Bundchen.", continuă sursa citată.

Tom Brady (45 de ani), unul dintre cei mai mari jucători de fotbal american din istorie, și modelul Gisele Bundchen (42 de ani) sunt în pragul divorțului. Motivul? Sportivul nu s-a retras din activitate, așa cum a promis la începutul anului, iar brazilianca este decisă să pună capăt relației.

Bundchen consideră că activitatea sportivă îi ocupă prea mult timp lui Brady și simte că o neglijează atât pe ea, cât și pe cei doi copii ai lor.

Tom Brady și Gisele Bündchen au împreună un băiat, Benjamin, în vârstă de 12 ani, și o fetiță, Vivian, în vârstă de 9 ani. În plus Brady mai are un băiat, Jack, în vârstă de 15 ani, dintr-o relație anterioară.

De-a lungul carierei de sportiv, dar și din afacerile pe care le-a dezvoltat mai târziu, Brady are o avere estimată la 250 de milioane de dolari. De partea cealaltă, Gisele Bundchen este unul dintre cele mai cunoscute și bine plătite modele din lume, având în conturi aproximativ 400 de milioane de dolari.

Americanii numesc despărțirea dintre Tom Brady și Gisele Bundchen "divorțul anului": cei doi vor fi nevoiți să se ”lupte” pentru 650 de milioane de dolari.

Bundchen consideră că activitatea sportivă îi ocupă prea mult timp lui Brady și simte că o neglijează atât pe ea, cât și pe cei doi copii ai lor.

Tom Brady este considerat unul dintre cei mai valoroși jucători din istoria fotbalului american. Are șapte trofee Super Bowl câștigate în ultimii 22 de ani, iar de 3 ori a fost desemnat MVP al Super Bowl-ului.

”Cred că soția mea a ținut casa foarte mult timp. Și cred că sunt lucruri pe care ea vrea să le realizeze. Știi, ea nu a lucrat la fel de mult în ultimii 10-12 ani. Doar a crescut copiii, a avut grijă de ei, și-a luat angajamentul de a trăi în Boston, apoi să se mute în Florida. Acest lucru este o problemă. O problemă foarte greu de reparat fără a spune că este timpul să mă retrag”, a declarat Tom Brady, la începutul anului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: