image
Sursa foto: Twitter

"Nici măcar nu s-a uitat la ea!". Gestul lui Ronaldo când o doctoriță i-a cerut o poză a împărțit fanii în două tabere

Cristiano Ronaldo (37 de ani) a fost titular în meciul câștigat de Manchester United pe terenul lui Sheriff Tiraspol, scor 2-0, în cadrul etapei secunde a grupelor Europa League.

Superstarul portughez a reușit să înscrie primul său gol din acest sezon, în urma unui penalty transformat în minutul 39. CR7 a arătat cât de focusat a fost joi seară și în pauza dintre reprize, când a făcut un gest care a stârnit discuții printre microbiști.

Mai exact, înainte de intrarea pe tunel, o doctoriță din staff-ul medical prezent la meci i-a cerut lui Ronaldo să facă o poză. Lusitanul i-a pus mâna pe braț, dar a refuzat-o și și-a continuat drumul spre vestiare, fără să o privească.

Modul în care Ronaldo a refuzat-o pe tânără a fost criticat pe rețelele sociale de unii fani, în timp ce alții i-au luat apărarea.

"Atitudinea lui Messi va fi mereu incomparabilă cu a lui", a declarat un fan.

"Nici măcar nu s-a uitat la ea", a remarcat altul.

"Fără să comparăm gestul acesta cu cel în care a lovit telefonul, s-a comportat greșit și e ok să o spunem", a fost părerea altui microbist.

"Nu ești obligat să faci poze cu tot stadionul", i-a luat apărarea un suporter.

"Asta s-a întâmplat după ce a făcut poze cu toți jucătorii lui Sheriff, ba chiar a luat un copil în autocar, pentru a-i cunoaște pe jucători", a adăugat altul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: