Castel Mimi – noua legendă a vinificației și turismului Republicii Moldova, împlinește azi șase ani de la deschidere

Cei aproape 130 de ani de istorie a vinăriei din Bulboaca s-au materializat, într-o locație și construcție unică, dezvoltată de-a lungul timpului, de cinci generații de oameni care s-au născut și au locuit în acest sat.

Astazi, “Castel Mimi”, în forma actuală, împlinește șase ani. Fiind inclus în top-ul celor mai frumoase 15 vinării din lume, “Castel Mimi”, a fost și rămâne o locație plină de istorie și realizări unice, fiind cea mai mare investi’ie vinicol[ din toată istoria Moldovei.

Vinăria din Bulboaca a fost construită de ultimul guvernator a Basarabiei, Constantin Mimi, pe când acesta avea vârsta de doar 25 de ani și revenise din Bordeaux, unde a studiat vinificația și a făcut cunoștință cu cele mai moderne chatea-uri din Franța. Prima piatră a vinăriei a fost clădită în 1898, în premieră pentru Basarabia fiind utilizat betonul armat, iar beciurile puteau păstra cantitatea record de atunci de 300 de butoaie. Tot Mimi a fost primul care a creat întreprinderi sociale și a importat butași francezi în Basarabia.

CEO “Castel Mimi”, Adrian Trofim, spune că “toate cinci generații ale familiei noastre au lucrat aici, primele amintiri ale mele fiind legate de perioada în care tatăl mă lua la vinărie, unde lucra până seara târziu. Pasiunea, transmisă prin generații, și a transformat acest loc istoric în una dintre cele mai moderne vinării din Republica Moldova și un patrimoniu national, care anual contribuie la promovarea culturii și istoriei țării noastre”.

Astăzi, “Castel Mimi”, se află în proprietatea familiei Trofim și este unul dintre cei mai moderni producători de vinuri, cu circa 1000 de butoaie și o capacitate de extindere până la 3000 mii de butoaie. Anual sunt produse peste 500 mii sticle de vin care sunt exportate în 18 de țări. Vinuri apreciate în ultimii 6 ani cu 206 de medalii la cele mai renumite concursuri mondiale de vinuri, iclusiv, Mundus Vini, Decanter, Berliner Wine Trophy.

„Castel Mimi” a fost vizitat de circa 200 000 de mii de turiști din 80 de țări, iar pe teritoriul acestuia au fost organizate peste o sută de evenimente culturale, întruniri ale forurilor internaționale și diverse activități distractive. În rezultat a fost inclus în topul Wine Travel Award cu titlul de “carte de vizită a Moldovei”, iar publicația The Telegraph a numit castel-ul – “Versalles de Moldova”.

În același timp, prin intermediul Fundației “Constantin Mimi”, sunt desfășurate mai multe proiecte de dezvoltare a regiunii, inclusiv a localităților Speia și Bulboaca, unde sunt amplasate podgoriile “Castel Mimi”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.