Valerian Mînzat, condamnat la nouă ani de închisoare, a fost eliberat înainte de termen din penitenciar

valerian minzat
Foto: facebook.com/valerian.minzat

Condamnat la nouă ani de detenție în 2015, avocatul Valerian Mînzat a fost eliberat condiționat înainte de termen din Penitenciarul nr. 2 Lipcani, acolo unde își ispășea pedeapsa într-un dosar de escrocherie, scrie Ziarul de Gardă.

Potrivit informațiilor prezentate pe portalul instanțelor, în urma deciziei magistraților de la Judecătoria Edineț, sediul Briceni, din 7 septembrie, solicitarea lui Valerian Mînzat privind amnistierea a fost admisă.

Acesta și-a executat pedeapsa începând cu 26 mai 2017, iar sfârșitul termenului era stabilit peste patru ani – pentru 25 mai 2026.

Potrivit surselor ZdG, pedeapsa avocatului-vedetă a fost redusă din cauza „unor condiții inumane de detenție”, dar și pentru că Mînzat a fost angajat fără remunerare în câmpul muncii.

Valerian Mînzat, ex-angajat al Poliţiei Criminale, a fost condamnat în 2015 la nouă ani de închisoare după ce, în 2009, în urma unei înţelegeri prealabile cu Ion Taran, pe atunci şef al Secţiei investigare a accidentelor rutiere a Comisariatului General de Poliţie, şi cu Dorel Găină, şef al Secţiei asistenţă juridică în cadrul Companiei de asigurări „Moldasig”, au înscenat un accident rutier, cu intenţia de a intra în posesia unei sume de bani de la companie. La 5 aprilie 2017, după opt ani de la infracțiune, timp în care Mânzat nu a stat nicio zi după gratii, judecătorii de la Curtea de Apel au menținut hotărârea instanței de fond prin care Mânzat este trimis în închisoare pentru nouă ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente