image
Sursa foto: Jurnal.md

Proiectul de reformare a CSJ, definitivat; Va fi remis Comisiei de la Veneția până la sfârșitul săptămânii

Ministerul Justiției a definitivat proiectul de lege cu privire la Curtea Supremă de Justiție (reforma CSJ), urmare a avizelor și a primei etape de consultări publice. Până la sfârșitul acestei săptămâni, documentul ajustat va fi expediat repetat Comisiei de la Veneția pentru expertizare.

Principalele prevederi ale proiectului sunt:

1) micșorarea numărului de judecători ai CSJ, de la 33 la 20 de funcții;

2) modificarea componenței CSJ, prin asigurarea accesului la funcțiile de judecător al CSJ atât pentru judecători, cât și pentru non-judecători: avocați, procurori, profesori universitari din domeniul dreptului;

3) reglementarea unor criterii exigente pentru accederea în funcția de judecător al CSJ, astfel încât să asigurăm accesul pentru cei mai buni profesioniști din domeniu dreptului;

4) stabilirea experienței de muncă necesară pentru accederea în funcție de judecător al CSJ:

- cel puțin 8 ani efectiv lucrați în calitate de judecător, pentru persoanele care au activat în calitate de judecător în instanțele judecătorești;

- cel puțin 6 ani efectiv lucrați, pentru persoanele care au activat în calitate de judecător al Curții Constituționale sau Curții Europene pentru Drepturile Omului;

- cel puțin 10 ani efectiv lucrați, pentru candidații selectați din rândul juriștilor non-judecători;

5) crearea mecanismului de evaluare de către Comisia de evaluare a integrității etice și financiare a actualilor judecători ai CSJ și a candidaților la funcțiile de judecător al CSJ;

6) stabilirea unei condiții noi și obligatorii pentru persoanele care doresc să activeze în funcția de judecător al CSJ după reformarea acesteia, și anume de a fi evaluați pozitiv de către Comisia de evaluare;

7) crearea mecanismului de contestare a rezultatelor evaluării;

8) modificarea competențelor CSJ, pentru transformarea acesteia în curte de casație, rolul căreia va fi de interpretare și aplicare uniformă a legislaţiei în sistemul de justiție și altele.

Deoarece revizuirea competențelor CSJ implică operarea modificărilor în codurile de procedură, grupul de lucru constituit pe platforma Ministerului Justiției lucrează deja la un proiect de lege de modificare a cadrului normativ conex, care va intra în vigoare concomitent cu proiectul noii legii cu privire la CSJ.

Versiunea actualizată a proiectului de lege poate fi consultată aici, iar nota informativă asupra proiectului de lege aici.

Noutăţile partenerilor

comentarii: