image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

În Republica Moldova va fi instituit Serviciul de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile

Proiectul de lege care prevede instituirea Serviciului de evidență și circulație a bunurilor culturale mobile a fost votat de Parlament în prima lectură. Atribuțiile acestuia vor fi expertizarea, clasarea, digitizarea, arhivarea dosarelor, completarea și gestionarea Registrului național al patrimoniului cultural național mobil.

Potrivit ministrului Culturii, Sergiu Prodan, scopul inițiativei legislative este de a facilita accesul cetățenilor la serviciile de expertizare a bunurilor culturale mobile, eliberarea certificatelor și adeverințelor de export, a notificărilor de import, precum și colaborarea eficientă cu Serviciul vamal pentru monitorizarea deplasării bunurilor culturale mobile.

Expertizarea bunurilor culturale mobile va fi efectuată pe următoarele domenii de specializare: arheologie, paleontologie, zoologie, heraldică, numismatică, etnografie, artă plastică și decorativă, carte veche, manuscrise, automobile de epocă, etc.

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Culturii în conformitate cu Strategia de dezvoltare a culturii „Cultura 2020”, urmând să fie supus votului în lectura a doua.

Noutăţile partenerilor

comentarii: