image
Sursa foto: jurnal.md

Natalia Gavrilița, la București; Participă împreună cu premierul român la Forumul Moldova - România: Capital Bridges

Premierul Natalia Gavrilița se află, astăzi, într-o vizită la București unde va participa la Forumul Moldova - Romania: Capital Bridges, primul forum la nivel înalt dedicat promovării piețelor de capital de pe cele două maluri ale Prutului.

La eveniment va participa și premierul român Nicolae Ciucă. Cei doi oficiali au avut astăzi o întrevedere.

Natalia Gavrilița va ține un discurs la ceremonia de deschidere a Forumului, după care va participa la discuții cu toți cei prezenți la eveniment.

Agenda forumului cuprinde subiecte de actualitate: contextul internațional, implementarea de politici favorabile pentru dezvoltarea climatului investițional și de afaceri, întărirea legăturilor între piețele de capital din cele două țări, mai ales în contextul statutului Republicii Moldova de țară candidată la Uniunea Europeană.

Totodată, pe lista celor care vor susţine discursuri se mai află: Giorgi Shagidze - preşedintele maib, Nicu Marcu - preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Bogdan Pleşuvescu - preşedintele Victoria Bank, parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, Vasile Tofan - senior partner Horizon Capital şi preşedintele Consiliului de Administraţie Purcari Wineries, Radu Hanga - preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, şi Adrian Tănase - directorul general al BVB.

Evenimentul este organizat de MAIB în asociere cu Bursa de Valori București, WOOD&Co, Raiffeisen Bank Internațional, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, AmCham România, Romanian Business Leaders și EBA Moldova.

Noutăţile partenerilor

comentarii: