Nu au cedat trecerea și au intrat cu motocultorul într-o mașină, la Orhei: Doi bărbați, internați la spital ieri noapte

Doi bărbați au ajuns la spital, după ce motocultorul pe care îl conducea unul dintre ei s-a tamponat cu un Renault Kadjar. Accidentul s-a produs ieri seara, în apropierea satului Brăviceni din raionun Orhei. Informația a fost confirmată, pentru UNIMEDIA, de către ofițera de presă a IP Orhei, Elena Băetrău.

Foto: echipa.md

„La data de 10.09.2022, aproximativ la ora 21:54, în unitatea de gardă a IP Orhei, a parvenit comunicarea telefonică, de la serviciul unic de urgență 112, pe faptul ca pe traseul r6, km 58, s-a produs accident rutier. Preliminar s-a stabilit că la data de 10.09.2022, aproximativ la ora 21:40, șoferul născut în 1987, în timpul deplasării la volanul motocultorului de model ZUBR, a ieșit de pe un drum secundar pe traseul r 6 km 58, din preajma satului Braviceni, r-nul Orhei, fără a ceda trecerea autovehiculelor ce se deplasau regulamentar pe drumul cu prioritate. În rezultat, acesta s-a tamponat cu autovehiculul de model Renault Kadjar, ce se deplasa regulamentar pe drumul cu prioritate, din direcția mun. Balți spre mun. Orhei.

În urma accidentului rutier, conducătorul motocultorului și pasagerul acestuia, născut în 1982, au fost transportați la SR Orhei, pentru a li se acorda ajutor medical”, ne-a comunicat ofițera de presă a IP Orhei, Elena Băetrău.

Șoferul autovehiculului a fost supus testării alcooloscopice cu alcooltestul drager, rezultatul fiind de 0,00 mg/l. De la conducătorul motocultorului au fost prelevate probe biologice.

La moment se întreprind măsuri în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.


Pub