Simona Halep s-a operat ca să scape de problemele cu respirația: Cu această ocazie am făcut și o intervenție estetică

Simona Halep a suferit o intervenție chirurgicală din cauza unor probleme de respirație, a anunțat chiar ea pe rețelele sociale, unde a postat și o fotografie cu ea pe patul de spital și cu nasul bandajat, scrie presa română

Foto: Profimedia Images

Simona a anunțat că, astfel, și-a rezolvat problemele de respirație. A adăugat că și-a făcut și o intervenție estetică, cu această ocazie.

„Așa cum câțiva dintre voi știați deja, am avut probleme cu nasul mai ales în perioada verii cât am fost în Washington. Mi-a fost greu să respir și în timpul nopții totul se agrava.

Singura metodă prin care puteam rezolva problema a fost cu ajutorul operației. Dr. Daniel Popescu mi-a făcut cu această ocazie și o intervenție estetică”, a scris Simona Halep în limba engleză pe Twitter.

În mesajul ei, Simona Halep i-a mulțumit și anestezistului, dr. Uleia Alex. a asigurat că totul a decurs foarte bine, că are nevoie de câteva săptămâni de odihnă, dar că abia așteaptă să se întoarcă pe terenul de tenis.


Pub