India spune că importă petrol rusesc pentru a gestiona inflația

10 Sept. 2022, 08:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
10 Sept. 2022, 08:25 // Actual //  Lupu Eduard

Ministrul indian de Finanțe spune că importul de petrol rusesc face parte din strategia de țară pentru managementul inflației și că alte țări au avut acțiuni similare, potrivit Reuters.

În ciuda presiunii din Vest, India nu a condamnat Rusia pentru invazia în Ucraina și, în schimb, a cerut o soluție diplomatică la conflict și oprirea actelor de violență militară. De zeci de an Rusia este cel mai mare furnizor străin al Indiei pentru armament de apărare.

Importurile Indiei de petrol nerafinat din Rusia au crescut cu 13% față de importurile din alte surse, iar înainte de luna februarie acestea erau de doar 2%, potrivit ministrului de finanțe Nirmala Sitharaman. India este cel de-al treilea cel mai mare consumator mondial și importator de petrol nerafinat, și Sitharaman a spus că premierului Narendra Modi îi revin creditele pentru echilibrarea comerțului și a legăturilor comerciale cu alte țări. “Dau credit măiestriei de om de stat a primului ministru care a reușit să se asigure că ne păstrăm relațiile bune cu toate țările și, în paralel, a reușit să crească importul de combustibil din Rusia, ceea ce face astăzi și Japonia, de exemplu, precum și alte țări,” a spus Sitharaman la un eveniment în New Delhi, preluat de Reuters.

Miniștrii guvernului indian au spus în mod repetat că țara are nevoie să continue să cumpere energie din Rusia pentru a ține inflația sub control. Sitharaman a spus că managementul inflației în India este “un exercițiu complex al multor activități, dintre care multe sunt în afara posibilității de influență a politicii monetare”.

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 17:14 // Actual //  Lupu Eduard

În urma apariției imaginilor în presă cu o casă construită pe acoperișul unui bloc de locuit, Pretura sectorului Centru aduce următoarele precizări. Conform informațiilor furnizate de autoritățile locale, casa respectivă a fost construită în anul 2016.

În ceea ce privește construcția ilegală, autoritatea publică locală a sesizat Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică încă din anul 2020. Inspectoratul este responsabil de verificarea legalității și a disciplinei în construcții.

Deși autoritățile locale au sesizat problema, conform prevederilor legale, nu pot întocmi procese-verbale contravenționale pentru astfel de situații, deoarece construcția anexelor, balcoanelor, copertinelor sau transformarea acoperișurilor care afectează aspectul arhitectural al blocurilor locative intră sub incidența competenței Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției.

În acest context, examinarea și gestionarea cazului sunt de competența Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției, care vor lua măsurile necesare în conformitate cu legea.

Imaginea cu casa construită pe un bloc de locuit din Capitală u fost distribuite pe internet.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău